Daniel Tudorache, fostul primar al sectorului 1, pus sub control judiciar. E cercetat în 2 dosare

×
Codul embed a fost copiat

Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache este cercetat sub control judiciar de Direcţia Naţională Anticorupţie. El a fost audiat toată noaptea de vineri spre sâmbătă.

UPDATE 08:30 Fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei Dan Tudorache, care a fost audiat de procurorii DNA peste 12 ore, este cercetat sub control judiciar pe cauţiune pentru infracţiuni asimilate corupţiei şi spălare de bani.

Sâmbătă dimineaţa, la ieşirea de la audieri, apărătorul fostului edil a precizat că este vorba despre două dosare - unul care vizează achiziţiile de tablete, care, din punctul său de vedere, "au fost complet legale", iar în celălalt "sunt aşa-zise fapte foarte vechi, de undeva din anii 2006 - 2007".

La DNA a fost audiată de procurori şi fosta soţie a lui Daniel Tudorache şi încă o persoană, după cum a precizat avocatul.

"Consider că în momentul acesta beneficiem de prezumţie de nevinovăţie, am mici critici de făcut, dar le voi face în faţa instanţei, în principiu pentru că cred că vom contesta măsurile luate azi", a spus apărătorul lui Tudorache.

Citește și
Clotilde Armand
Ce a găsit Clotilde Armand în biroul de primar lăsat liber de Daniel Tudorache

 

Potrivit surselor Agerpres, Daniel Tudorache a fost citat pentru a da lămuriri în dosarul privind achiziţia de tablete pentru copiii din Sectorul 1.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, joi, 38 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două dosare în care sunt cercetate fapte de corupţie.

"În cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 38 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două sunt entităţi aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", a precizat DNA într-un comunicat transmis AGERPRES.

Tot joi, Daniel Tudorache afirma că percheziţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost efectuate în urma unei sesizări a actualului edil, Clotilde Armand, privind achiziţia de tablete pentru elevi.

"Percheziţia a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea şi anume 'achiziţia de tablete' pentru elevii din Sectorul 1. Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziţia de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a început prigoana totală împotriva tuturor angajaţilor primăriei care nu au 'pupat inelul'", a scris Tudorache, pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Percheziții de amploare ale DNA. Foștii primari Daniel Tudorache și Marian Vanghelie, printre cei vizați
Percheziții de amploare ale DNA. Foștii primari Daniel Tudorache și Marian Vanghelie, printre cei vizați

Procurorii anticorupție au percheziționat joi casa fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache. Acțiunea DNA vine după ce Tudorache a fost denunțat de actualul primar, Clotilde Armand.

Ce a găsit Clotilde Armand în biroul de primar lăsat liber de Daniel Tudorache
Ce a găsit Clotilde Armand în biroul de primar lăsat liber de Daniel Tudorache

Noul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand a scris pe Facebook concluziile după prima zi la primărie, menţionând contracte cu cabinete de avocatură plătite din 2015 fără rezultate în instanţă şi o gaură în buget de aproximativ 700 de milioane de lei.

Susținătorii lui Dan Tudorache au protestat împotriva rezultatelor votului. ”Iacătă, la pușcărie”
Susținătorii lui Dan Tudorache au protestat împotriva rezultatelor votului. ”Iacătă, la pușcărie”

Biroul Electoral al Sectorului 1 a fost joi seară din nou scena unui protest. Mai mulți susținători ai lui Dan Tudorache, primarul în funcție, s-au adunat acolo pentru a-și striga nemulțumirile față de rezultatul oficial al alegerilor.

Clotilde Armand a depus plângere la DNA împotriva primarului sectorului 1: ”Am fost urmărită”
Clotilde Armand a depus plângere la DNA împotriva primarului sectorului 1: ”Am fost urmărită”

Europarlamentarul USR Clotilde Armand a anunțat, mari, că a depus o plângere penală la DNA împotriva primarului sectorului 1, Daniel Tudorache, precum și împotriva șefilor poliției locale.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.