Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în UE. Proiectul, dezbătut la Bruxelles

×
Codul embed a fost copiat

Turiștii care dețin un certificat de vaccinare ar putea călători mai ușor, fară teama că intră în carantină în spațiul Uniunii Europene.

Este deocamdată un proiect dezbătut la Bruxelles de liderii țărilor membre. Inițiativa este susținută puternic, de statele ale căror economii se bazează pe turism, dar și de sute de companii aeriene.

Toate statele membre sunt de acord că un certificat de vaccinare este binevenit din punct de vedere medical, dar nu s-au pus de acord dacă persoanele imunizate pot călători în spațiul Uniunii fară test PCR și fară carantină.

Grecia, Spania sau Portugalia fac presiuni pentru adoptarea rapidă a unui certificat sau pașaport de vaccinare. Un prim pas a fost făcut deja luna aceasta între guvernele Greciei şi Israelului care au semnat un acord pentru a relaxa restricţiile de călătorie pentru cei care au dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Inițiativa e susținută și de Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian din care fac parte 290 de companii aeriene, care au avut anul trecut pierderi de 118 miliarde de dolari. IATA vă pune la dispoziția călătorilor o aplicație gratuită care să integreze toate măsurile necesare unei deplasări cu avionul în contextul pandemiei.

Citește și
pașaport COVID
Liderii UE vor să lucreze la un certificat de vaccinare pentru cetățenii statelor membre

Toți cei care vor să plece cu avionul în vacanță vor putea să facă toți pașii necesari direct pe telefonul mobil. Aplicația se instalează pe orice smartphone și funcționează în 4 pași:

În primul rand poți să verifici care sunt condițiile de călătorie pentru destinația aleasă. Și dacă ai nevoie de test sau vaccin anticovid, tot în aplicație găsești lista centrelor de testare/vaccinare covid19 și te poți programa în funcție de data zborului.

Pasul trei, primești rezultatele testării sau certificatul de vaccinare tot pe aplicație și le poți accesa oricând la control. Ultimul pas, aplicația iți permite să încarci o versiune digitală a pașaportului și poți gestiona toate documentele de călătorie astfel încât trecerea ta prin aeroport să fie less.

Anca Apahidean, IATA: „Aplicația e gata în forma pilot și e testată luna viitoare de două companii aeriere, cu doua instituții medicale din două țări diferite. Se testează două săptămâni, apoi e la liber pentru toată lumea."

Liderii europeni trebuie să găsească soluții și pentru cazurile speciale, dacă vor aproba un Pașaport de vaccinare. Vorbim de familiile care călătoresc cu minori care nu pot fi deocamdată vaccinați sau de cei care au făcut COVID, s-au vindecat și au imunitate naturală, așa că nu se mai vaccinează.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Videoconferință a liderilor UE pe tema pașaportului de vaccinare. Ce avantaje vor avea cei imunizați
Videoconferință a liderilor UE pe tema pașaportului de vaccinare. Ce avantaje vor avea cei imunizați

Turiștii care vor deține un pașaport de vaccinare ar putea călători mai ușor și fară teama carantinarii în spațiul Uniunii Europene.

Liderii UE vor să lucreze la un certificat de vaccinare pentru cetățenii statelor membre
Liderii UE vor să lucreze la un certificat de vaccinare pentru cetățenii statelor membre

Liderii UE se vor pune de acord joi să lucreze la realizarea de certificate de vaccinare pentru cetăţenii UE care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

În goană după turiști, multe state anunță că-i primesc fără restricții pe cei care s-au vaccinat
În goană după turiști, multe state anunță că-i primesc fără restricții pe cei care s-au vaccinat

În goana după turiști, multe state anunță că-i primesc fără restricții pe cei care s-au vaccinat. Pentru unele țări baltice este suficientă prima doză, iar câteva state nordice îi acceptă imediat pe cei cu rapelul făcut, fără cele 10 zile de siguranță.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.