Cum s-au schimbat drepturile femeilor în România, în ultimii 100 de ani. Impactul pe care l-a avut regimul comunist
Într-un interviu pentru stirileprotv-ro.luciferfilms.net, lect. univ. dr. Daniela Popescu a vorbit despre statutul și drepturile femeilor în România pe parcursul diferitelor perioade istorice.
În perioada interbelică, femeile începeau să câștige mai multă vizibilitate, afirmându-se în domenii precum medicină, drept sau artă, deși meritul lor nu era apreciat la fel de mult ca în cazul bărbaților. De asemenea, se observă o tendință de emancipare graduală a femeilor, cu apariția unor evenimente precum concursurile de miss sau promovarea femeilor în domeniul aviației.
Regimul comunist, pe de altă parte, a implementat măsuri ce au oferit femeilor teoretic drepturi egale cu bărbații, inclusiv dreptul de a vota și accesul la educație. Totuși, aceste schimbări au fost mai mult propagandistice, fără a le oferi femeilor o reală eliberare. Femeile au primit și noi responsabilități, dar fără a beneficia de recunoașterea lor reală în poziții de conducere.
În ceea ce privește dreptul de vot, acesta a fost obținut de femeile din România în 1938, dar cu multe condiționări, iar dreptul universal de vot a fost stabilit în 1948. Comparativ cu alte țări europene, România a urmat un drum similar în ceea ce privește dobândirea drepturilor politice ale femeilor, dar la un ritm mai lent.
După tranziția post-comunistă, femeile au continuat să se confrunte cu provocări, inclusiv o competiție economică mai acerbă și o recunoaștere inegală a valorii lor, mai ales în domeniul privat. Totuși, în contextul european, România a avut o evoluție mai întârziată în ceea ce privește emanciparea femeilor, comparativ cu alte state care au acordat femeilor dreptul de vot mult mai devreme, cum ar fi Finlanda sau Germania.
Percepția și tratamentul femeilor în perioada interbelică în România
Știrile PRO TV: Cum erau percepute și tratate femeile din punct de vedere legal și social în România în perioada interbelică?
Impactul regimului comunist asupra drepturilor femeilor
Dreptul de vot al femeilor în România și comparativ cu alte țări europene
Așa cum se întâmpla în plan internațional, și în România femeile au început în anii ′20 să se afirme mai mult în spațiul public pentru drepturile lor. De pildă, în 1921 fusese înființat Consiliul Naţional al Femeilor Române în București, iar prin Constituția din 1923 a început să se deschidă calea legislativă pentru ca femeile să poată fi incluse în discuția despre posibilele lor drepturi politice. Prin Constituția din 1938 femeile primeau drept de vot, dar legea electorală condiționa dreptul de a vota numai celor știutori de carte și începând cu vârsta de 30 de ani, ceea ce însemna că un număr extrem de redus de femei puteau să fie parte din procesul electoral. Legea electorală din 1946 stipula dreptul de vot al femeilor, iar Blocul Partidelor Democrate (BP) din care făceau parte comuniștii au mers în campanii prin țară încercând să le convingă pe femei să își exercite pentru prima dată dreptul de vot prin a vota BDP. Constituția din 1948 avea să stipuleze dreptul de vot universal odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, posibilitatea de a candida la funcțiile publice condiționate doar de vârsta de 23 de ani și drepturile femeii egale cu ale bărbaților în toate domeniile.”
Tranziția post-comunistă și impactul asupra femeilor
Știrile PRO TV: Cum a influențat tranziția post-comunistă din anii '90 statutul juridic și social al femeilor din România?
Lect. univ. dr. Daniela Popescu: „Trebuie să menționăm faptul că la desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989 au participat și femei de toate vârstele, nu doar în București, ci și în restul orașelor din țară. Victime au fost și femei, multe tinere. Constituția din 1991 abolea multe aberații juridice ale regimului comunist, dar păstra dreptul universal la vot, drepturile cetățenești, fără să le condiționeze pe bază de sex, cutume financiare sau educaționale, ci doar prin vârsta majoratului. Însă, perioada de tranziție a fost dificilă și pentru femei și pentru bărbați, pentru că a însemnat o reașezare a valorilor, a obiectivelor sociale, politice și economice, ori nu știu în ce măsură am reușit ca societare o astfel de redefinire a valorilor.
Femeile au avut în anii ′90 provocarea de a înțelege că libertatea câștigată însemna o nouă competiție. Dacă în deceniile precedente dobândiseră dreptul de a fi egale cu bărbații într-o societate care încălca masiv drepturile cetățenilor săi, în lumea liberă aveau să se confrunte cu recunoașterea egalității lor în societate, cu precădere în domeniul economic și de business. Deși au primit dreptul de a fi alese, nu doar de a alege, puține au ales să intre în politică, iar multe dintre cele care au făcut această opțiune nu au primit și responsabilitățile portofoliilor de conducere. Statisticile au indicat anii întregi că pe aceleași funcții cu responsabilități din domeniul privat grila de salarizare a fost mai mică pentru femei, decât pentru bărbații care ocupau aceleași poziții.”
Emanciparea femeilor în România comparativ cu alte state europene
Știrile PRO TV: Comparativ cu alte țări europene, când și cum s-a realizat emanciparea femeilor în România?
Lect. univ. dr. Daniela Popescu: „Astfel de comparații nu sunt foarte sănătoase dacă nu avem o grilă. Ce anume înțelegem prin emancipare? Drepturile și recunoașterile legale și politice sau implementarea acestora de către societate?
Discuția despre emanciparea femeilor nu a început clar în spațiul românesc, dar în anii 1920-1930 când acestea erau foarte populare în Europa și Statele Unite ale Americii au început să prindă conturi și în România. În anii ′20 au început să ia naștere asociații ale femeilor, de pildă la București sau Cluj, care militau pentru drepturile politice ale femeilor. Tot în aceeași perioadă au început să apară tot mai multe publicații destinate femeilor (de modă, artă sau chiar de satiră), ceea ce însemna că social începe să fie acceptată existența femeii dincolo de rolul de mamă și casnică.
De pildă, Finlanda a fost primul stat european care a permis femeilor să voteze la alegerile din 1906, iar în Parlamentul finlandez făceau parte 19 femei în 1907. În primul deceniu al secolului XX în mai multe state europene femeile încep să primească fie dreptul de a alege, fie dreptul de a fi alese în funcții politice, cu multe limitări. În Germania femeile au primit drept universal de vot în 1919, în Spania femeile au primit drept de vot în 1933, dar le-a fost restricționat și condiționat ulterior, în Franța dreptul femeilor a fost acordat în 1944, în Italia în 1945, în Grecia în 1952, în Elveția în 1971. Deci, sunt doar câteva exemple despre cât de variate au fost contextele europene privind includerea femeilor ca cetățeni egali în procesul electoral.”
Despre lect. univ. dr. Daniela Popescu
Daniela Popescu este lect. univ. dr. la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, având un doctorat în Istorie obținut în 2020. A obținut un master în Istoria și Practica Relațiilor Internaționale (2016) și o licență în Relații Internaționale și Studii Europene (2014), tot în cadrul aceleași facultăți.
Domeniile sale de interes acoperă o gamă largă de teme, incluzând relațiile internaționale, perioada interbelică și agenda de politică externă a României, dar și istoria secolului XX al României. Este interesată de studiul relațiilor româno-turce, problematica minorităților, precum comunitatea musulmană și comunitatea romă, dar și de analiza conflictelor internaționale și tehnicile de propagandă. De asemenea, cercetările sale se axează pe comunismul românesc, istoria Partidului Comunist Român (PCR), sursele vizuale și digitale, precum și istoria orală și socială.
La facultate, susține cursuri de specialitate, cum ar fi „Crizele comunismului românesc”, „Comunicare academică” și „Surse ale istoriei contemporane a României”. Activitatea sa academică se remarcă printr-o abordare interdisciplinară, combinând istoria cu analiza socială și politica externă, fiind un contribuabil important la înțelegerea proceselor istorice complexe din România și din regiune.
