Cum au reușit să scape de închisoare 4 tineri din Suceava care au bătut crunt un bătrân

politie romania
Shutterstock

Patru tineri din Suceava care au bătut crunt un bătrân și i-au luat pensia au scăpat de închisoare.

Potrivit presei locale, bătrânul ar fi fost bătut grav în curtea propriei case de către cei patru tineri. Aceștia s-ar fi înțeles să intre în casă peste bătrânul în vârstă de 68 de ani, despre care știau că locuiește singur și că abia luase pensia, transmite monitorulsv.ro.

„Când a deschis uşa şi a trecut de prag a fost prins de gât de primul inculpat, care l-a târâit până în mijlocul curţii şi l-a trântit pe spate, întrebându-l unde sunt banii, spunându-i totodată să nu răcnească, că scoate cuţitul şi îl omoară, după care l-a lovit de vreo 10 ori cu picioarele în zona corpului. În momentele imediat următoare, conform declaraţiei persoanei vătămate, aceasta a început să strige după ajutor, moment în care primul inculpat a strigat să vină şi ceilalţi trei inculpaţi, care aveau feţele acoperite, persoana vătămată fiind trântită la pământ din nou de către un alt inculpat şi lovită apoi în mod repetat, cu picioarele peste corp de către toţi cei patru inculpaţi”, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Întrucât cei doi câini lătrau, unul dintre agresorii intraţi în casă a ieşit şi a luat un par de pe prelata aşezată pe scuterul din curte şi a lovit unul din câini, omorându-l, după care a pus parul înapoi pe prelată”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Bătrânul a fost transportat la spital de urgență, cu răni grave.

Citește și
agresor
Bătrân bătut crunt de fostul iubit al nepoatei. Tânăra l-a implorat apoi să îl ierte

Tinerii Aceștia au executat pentru această faptă doar cele aproximativ șase luni de arest preventiv de până la decizia de vineri a Curții de Apel Suceava.

În cazul autorilor majori ai faptei, care primiseră, la Judecătoria Gura Humorului, patru ani de închisoare cu executare, pedeapsa a fost redusă la trei ani de închisoare, mai mult aceasta fiind suspendată pe durata unui termen de supraveghere de patru ani. Așadar, în loc de patru ani după gratii, inculpații au fost puși în libertate de îndată, în condițiile în care se aflau în arest preventiv.

Cei patru au de achitat victimei, prin decizia judecătorilor, daune de 25.000 de lei, din care unul singur abia a achitat 500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Bătrân de 91 de ani, atacat de doi vecini care i-au furat 6000 de lei
Bătrân de 91 de ani, atacat de doi vecini care i-au furat 6000 de lei

Un bătrân de 91 de ani din judeţul Neamţ a fost atacat în puterea nopţii de doi vecini care l-au lovit cu o bâtă şi i-au luat toţi banii din casă, peste 6.000 de lei.

Bătrân bătut crunt de fostul iubit al nepoatei. Tânăra l-a implorat apoi să îl ierte
Bătrân bătut crunt de fostul iubit al nepoatei. Tânăra l-a implorat apoi să îl ierte

Un bărbat din Pitești a fost reținut, după ce l-a bătut crunt pe bunicul fostei lui iubite, un bătrân de 92 de ani, imobilizat în scaunul cu rotile.

Bătrân din Italia, bătut de un interlop român. Ce şoc a avut când a ieşit din spital
Bătrân din Italia, bătut de un interlop român. Ce şoc a avut când a ieşit din spital

 Un italian de 85 de ani care a ajuns anul trecut la spital după ce a fost tâlhărit de un român în Milano a primit despăgubiri de numai 50 de euro.

Cei doi soți care au bătut și obligat un bătrân să cerșească, condamnați la închisoare
Cei doi soți care au bătut și obligat un bătrân să cerșească, condamnați la închisoare

Cei doi soți din Sebeș, județul Alba, care în urmă cu un an au fost acuzați că l-au sechestrat pe un bătrân, l-au bătut și l-au obligat să cerșească pentru ei, au fost condamnați acum la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.