Cum arată noile trenuri Alstom, care vor circula din toamnă în România GALERIE FOTO

tren alstom
Club Feroviar

Noile trenuri Alstom Coradia vor începe să circule pe căile ferate din România din toamna acestui an, a anunțat directorul Alstom, care a prezentat și cum vor arăta noile garnituri feroviare.

Trei trenuri noi Alstom Coradia vor ajunge în toamnă în România în toamna acestui an- primele două la sfârșitul lui spetembrie sau începutul lui octombrie și încă unul o lună mai târziu, scrie Club Feroviar.

Gabriel Stanciu, directorul Alstom Transport, a arătat și cum vor arăta la interior noile trenuri de călători, parte a lotului de 37 de garnituri electrice pentru care România va plăti peste 2,4 miliarde de lei, fără TVA, din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Contractul a fost semnat pe 9 martie 2022 între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și câștigătorul licitației pentru trenurile inter-regionale, RE-IR – societatea Alstom Ferroviaria S.p.A.

Ce caracteristici au trenurile Alstom Coradia

Citește și
cabluri de semnalizare feroviară
13 trenuri de pe ruta Constanţa-Bucureşti au avut întârzieri, după ce angajaţii unei primării au rupt cablurile feroviare

Potrivit oficialului Alstom, caracteristicile succinte ale trenurilor sunt următoarele: viteză maximă 160 km/oră, 6 vagoane, lungime 121,2 m, alimentare 25kV 50 Hz, 10 uși duble pe fiecare parte a ramie, 351 locuri la clasa 1 și clasa a 2-a, patru toalete (dintre care una pentru persoane cu mobilitate redusă), zonă bar bistro care va fi echipată de operatori, zonă pentru bagaje grele în fiecare vagon, zonă pentru transportul bicicletelor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Aglomeraţie în gări, înainte de Paște. Operatorii feroviari au fost nevoiți să suplimenteze numărul de vagoane
Aglomeraţie în gări, înainte de Paște. Operatorii feroviari au fost nevoiți să suplimenteze numărul de vagoane

Sunt aglomerate drumurile, dar și gările din toată țara. Din Capitală au plecat trenuri pline spre Moldova, Oltenia și Transilvania, și spre stațiunile de la munte sau de pe litoral.

13 trenuri de pe ruta Constanţa-Bucureşti au avut întârzieri, după ce angajaţii unei primării au rupt cablurile feroviare
13 trenuri de pe ruta Constanţa-Bucureşti au avut întârzieri, după ce angajaţii unei primării au rupt cablurile feroviare

13 trenuri care circulă pe ruta Constanţa-Bucureşti au înregistrat, marţi, întârzieri de până la 65 de minute, după ce mai mulți angajaţi ai Primăriei Valu lui Traian au rupt cabluri de semnalizare feroviară, în timpul unor lucrări făcute în zonă.

Cele două trenuri din Elveția au deraiat la doar 20 de minute distanță. 15 persoane au fost rănite
Cele două trenuri din Elveția au deraiat la doar 20 de minute distanță. 15 persoane au fost rănite

Poliţia cantonală din Berna a anunţat că 15 persoane au fost rănite după ce două trenuri regionale au deraiat aproape simultan în nord-vestul Elveţiei, vineri.

Încă un accident feroviar. O locomotivă care împingea un tren de marfă a deraiat în Vâlcea, iar rezervorul s-a spart
Încă un accident feroviar. O locomotivă care împingea un tren de marfă a deraiat în Vâlcea, iar rezervorul s-a spart

O locomotivă care împingea un tren de marfă alcătuit din 25 de vagoane încărcate cu cărbune a deraiat, marţi, în zona localităţii Cernişoara din judeţul Vâlcea, pe o rută pe care circulă doar trenuri de marfă.

 

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori de Vede. Trenul de călători nu a oprit la semnalul roșu
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori de Vede. Trenul de călători nu a oprit la semnalul roșu

La două săptămâni de la accidentul feroviar din Grecia, România a fost la un pas de o tragedie similară. Două trenuri s-au tamponat la Roșiori și aproape 300 de oameni au intrat în panică, în urma coliziunii.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.