Decizia de moment și sufletul bun care i-au adus libertatea. Cum a reușit să scape tânăra din Mureș răpită de iubit
Tânăra de 23 de ani din Mureș - răpită miercuri de fostul iubit, după ce a bătut-o și i-a incendiat locuința - a fost găsită joi seară.
Femeia a profitat de un moment, în care individul a lăsat-o singură, lângă un magazin sătesc și a cerut ajutor. Până să ajungă poliția acolo, suspectul a reușit să fugă, dar este dat în urmărire națională.
Femeia a reușit să scape de cel care a răpit-o, după ce au parcurs împreună, pe jos, aproape 20 de kilometri prin păduri și zone sălbatice ca să evite orice martor. Ajunși în localitatea Sărmășel-Gară, bărbatul a decis să intre într-un magazin, să cumpere de mâncare.
Individul a lăsat-o pe tânără afară să-l aștepte, iar acela a fost momentul în care ea, disperată, a cerut ajutor unei vânzătoare care a sunat imediat la 112.
Sora femeii răpite: „Sora mea era în stare de șoc, plângea foarte tare. Avea o bluză de a lui plină de sânge, avea o rană la genunchi. Mi-a spus că toată noaptea a stat în pădure. Era desculță, dezbrăcată. A fugit la un magazin, a cerut ajutor disperat”.
Mama victimei: „Noroc cu doamna de la magazin care a închis o în baie și a sunat la 112”.
Individul a apucat să fugă până a ajuns echipajul de poliție și este dat în urmărire națională.
Aurica Mate, purtător de cuvânt IPJ Mureș: „Polițiștii au emis împotriva acestuia un ordin de protecție provizoriu. Cu privire la mandatul de arestare preventivă emis în lipsă în cursul anului 2024 față de el, structura de specialitate efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care au fost efectuate activități de căutare față de acesta”.
Tânăra a fost transportată la spital pentru investigații și evaluare medicală.
Țîrțâr Eduard, medic spital Sărmașu: „A fost în serviciul nostru într o stare psihică ușor influențată. Cu o excoriație minoră la genunchi, pacienta a fost lăsată în custodia poliției din punct de vedere medical, nu a avut leziuni care să îi pună viața în pericol”.
Polițistii au transmis că tânăra nu a fost victima unei infracțiuni în timpul celor aproape 48 de ore de când a fost răpită.