Criză de paturi la ATI. Pacienții cu forme grave de Covid-19 ar putea fi transferați în străinătate

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări, marţi, că numărul paturilor la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19 va creşte în continuare, precizând că pacienţii grav bolnavi ar putea fi transferaţi în străinătate.

"Cu siguranţă se vor găsi locuri. Este o temă complicată, dar extrem, extrem de importantă. La fiecare întâlnire pe care o am cu premierul, cu ministrul Sănătăţii, cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, eu aduc pe tapet această problemă a locurilor de la terapie intensivă, a locurilor de la terapie intensivă cu ventilator şi probabil aţi observat că de la săptămână la săptămână numărul paturilor de la terapie intensivă a crescut în România şi va creşte în continuare. Este, însă, o cursă complicată, fiindcă aceste locuri se creează destul de greu şi pandemia se răspândeşte destul de repede. De aceea, trebuie să fim cu toţii responsabili, să respectăm măsurile care au fost stabilite de Guvern pentru a da o şansă reală şi medicilor, dar şi bolnavilor care din păcate ajung într-o stare destul de gravă în spital", a spus şeful statului într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a informat că ţările în care ar putea fi transferate persoane grav bolnave vor fi cunoscute când Ministerul Sănătăţii va finaliza demersurile. Preşedintele Iohannis şi-a exprimat însă speranţa că nu se va ajunge la aşa ceva.

"Este prematur să dau acum detalii legate de aceste e. Ele vor fi cunoscute atunci când Ministerul Sănătăţii finalizează efectiv demersurile. Din păcate, trebuie să vedem că peste tot această pandemie accelerează şi locurile devin foarte puţine, până şi în state unde toată lumea a crezut că sistemul sanitar face faţă la orice şi vedem că nu mai este chiar aşa. Sper să nu ajungem la aşa ceva", a subliniat Iohannis.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că au fost iniţiate câteva e cu alte state cu care România are relaţii speciale pentru un posibil transfer de pacienţi aflaţi în stare gravă, potrivit Agerpres.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe

Şeful statului a fost întrebat dacă în cazul supraaglomerării spitalelor se are în vedere şi transferul unor pacienţi în stare gravă în străinătate.

"Am discutat această variantă cu ministrul Sănătăţii şi chiar dacă în momentul acesta, în România, există spaţiu şi la terapie intensivă şi locurile pentru bolnavii care nu au încă forme foarte grave, am iniţiat deja câteva e cu alte state cu care avem relaţii speciale şi sper să nu ajungem acolo, dar in extremis, da, avem e şi le vom valorifica", afirma preşedintele Iohannis.

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Klaus Iohannis: Nu luăm în considerare o carantinare totală în decembrie
Klaus Iohannis: Nu luăm în considerare o carantinare totală în decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că autorităţile nu iau în considerare acum o carantinare totală, cum nu iau în considerare o carantinare totală nici de sărbători. El a subliniat că în continuare este posibilă carantinarea unor localităţi.

Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe
Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe

Vom avea parte de restricții severe până în momentul în care va apărea un vaccin eficient împotriva Covid-19, a declarat președintele Klaus Iohannis, marți seară, după o ședință evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

Klaus Iohannis l-a felicitat pe Joe Biden, noul președinte al Statelor Unite
Klaus Iohannis l-a felicitat pe Joe Biden, noul președinte al Statelor Unite

Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat sâmbătă seară pe Joe Biden pentru victoria sa în alegerile prezidențiale din Statele Unite.

Klaus Iohannis: „Trebuie să fim uniți” pentru a combate pandemia. Noile restricții vor intra în vigoare luni
Klaus Iohannis: „Trebuie să fim uniți” pentru a combate pandemia. Noile restricții vor intra în vigoare luni

Președintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în judeţul Maramureş, a vorbit despre pandemia de Covid-19 în România și despre noile măsuri, care vor intra în vigoare de luni.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.