Actriţa Cristina Stamate a fost înmormântată la Cimitirul Bellu

stamate

Actriţa Cristina Stamate a fost înmormântată, miercuri, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Artiştilor, unde artişti şi spectatori au aplaudat-o pentru ultima dată.

Spectatorii şi alţi artişti şi-au luat rămas bun de la Cristina Stamate şi la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde a fost depus, marţi, trupul neînsufleţit al actriţei.

„Ne înădim durerea cu încă o mare pierdere, Cristina Stamate, o colegă care a ţinut ani de zile casa închisă la Teatrul «Constantin Tănase». O vedetă autentică a acestui teatru, o artistă care timp de 40 de ani şi-a servit teatrul şi publicul la cel mai înalt nivel artistic. Pleacă după o suferinţă grea. A trăit mult în ultimii ani destul de singură. Din nefericire, toţi suntem un pic vinovaţi că nu am fost mai aproape de ea, cu toate că a jucat aproape în toate spectacolele noastre. O regretăm foarte mult, o să ne lipsească foarte mult şi ea, aşa cum Stela a lăsat un gol uriaş în ceea ce priveşte viaţa artistică a ţării, şi mai ales a teatrului nostru”, a spus Alexandru Arşinel, miercuri, înainte ca trupul neînsufleţit al Cristinei Stamate să fie dus la Cimitirul Bellu.

„Nu e un blestem. E o situaţie, o stare. Un destin implacabil. Toţi suntem condamnaţi să avem un parcurs în viaţă, care la un moment dat se rupe. A fost o coincidenţă, o întâmplare. Au plecat două foarte bune prietene, foarte bune camarade. Stăteau în aceeaşi cabină. Stela nu exista să aibă o emisiune în care să fie invitată şi să nu spună să vină Cristina. Cristina vorbeşte foarte frumos şi este foarte bine informată vizavi de tot ceea ce se întâmplă în jurul acestui gen, acestui teatru”, a adăuigat el.

Alexandru Arşinel s-a referit şi la „modul decent” în care presa a transmis ştirile despre dispariţiile actriţelor Stela Popescu şi Cristina Stamate.

Citește și
Cristina Stamate și Stela Popescu
Ce a spus Stela Popescu despre Cristina Stamate cu câteva zile înainte de a muri

Vă mulţumim că aţi fost toate zilele astea lângă noi şi aţi transmis la modul decent tot ce s-a întâmplat aici. Cred că e pentru prima dată când televiziunile şi mulţi dintre ziariştii noştri au fost pătrunşi de durerea care ne-a cuprins pe toţi şi aţi fost foarte adevăraţi, foarte aproape de durerea noastră”, a spus Arşinel.

Cristina Stamate, sufletul teatrului de estradă din Bucureşti, actriţă a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", avea "vocaţia iubirii faţă de tot ce este frumos pe lume”, aşa cum a caracterizat-o prietena ei, Stela Popescu. A jucat în sute de spectacole de revistă, a scris o carte şi a fost profesoară de teatru pentru copii.

Cristina Stamate a murit luni dimineaţă, la Spitalul Floreasca, unde era internată de săptămâna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Trupul Cristinei Stamate, depus marți în foaierul Teatrului ”Constantin Tănase”
Trupul Cristinei Stamate, depus marți în foaierul Teatrului ”Constantin Tănase”

Sunt zile de doliu, în lumea filmului și a teatrului românesc.

Ce a spus Stela Popescu despre Cristina Stamate cu câteva zile înainte de a muri
Ce a spus Stela Popescu despre Cristina Stamate cu câteva zile înainte de a muri

Ce a spus Stela Popescu despre Cristina Stamate cu câteva zile înainte de a muri

Cristina Stamate a murit. Actrița va fi înmormântată miercuri la cimitirul Bellu
Cristina Stamate a murit. Actrița va fi înmormântată miercuri la cimitirul Bellu

Cristina Stamate a murit, luni dimineaţa, la spitalul de Urgenţă Floreasca. Avea 71 de ani.Fusese internată joi în stare gravă, chiar în ziua în care a fost anunţată moartea Stelei Popescu. Actriţă suferea de de inimă, dar şi de alte afecţiuni.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.