Coronavirus România, 15 decembrie. Peste 800 de cazuri și 88 de decese

spital Covid
Inquam Photos/ Octav Ganea

Coronavirus România, 15 decembrie. Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri, peste 829 de cazuri noi de Covid 19 și 88 de decese. 

Astfel,în ultimele 24 de ore au fost în 829 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 19 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De aseemenea, au fost raportate 88 de decese, dintre care 17 anterioare intervalului de referință. Din totalul de 88 de pacienți decedați, 75 erau nevaccinați și 13 vaccinați. Cei 13 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În spitale, numărul total de persoane internate cu Covid 19 este de 3.659. Dintre acestea, 639 sunt internate la ATI. Dintre cei 639 de pacienți internați la ATI, 59 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 73 sunt minori, 69 fiind internați în secții și 4 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.889.078 de teste RT-PCR și 5.636.966 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.350 de teste RT-PCR (6.435 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.915 la cerere) și 29.334 de teste rapide antigenice.

Citește și
alcool
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Rata de incidență din Capitală a ajuns, miercuri, la valoarea de 0,85 la mia de locuitori. 

Marți, au fost raportate 946 de cazuri noi și 106 decese, dintre care 17 anterioare intervalului de referință. 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Medicul psihiatru Eugen Hriscu a afirmat, la Medika Andidrog, că un studiu arată cifre alarmante în rândul liceenilor din Capitală: 70% au consumat alcool, 40% s-au intoxificat, 14% au încercat droguri interzise și 40% au jucat la jocuri de noroc.

Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute
Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.