Controale ale Poliţiei la nivel național pentru respectarea purtării măștii în mijloacele de transport în comun

×
Codul embed a fost copiat

După apelul lansat de premierul Ludovic Orban care a cerut printre altele verificarea mijloacelor de transport în comun s-a declanșat o razie de amploare în toată țara.

Poliţiştii au oprit toate autobuzele şi cursele maxi-taxi. Şoferii şi pasagerii prinși fără mască au fost amendați.

Nici nu se crăpase bine de ziuă, când poliţiştii l-au oprit pe un şofer de microbuz, chiar la intrarea în Capitală. Maşina pe care o conducea era vizibil uzată şi, cu toate că avea pasageri, poliţiştii au observat că bărbatul nu purta nici mască.

În mai puțin de o oră, alte 11 persoane au fost prinse fără mască - purtatul ei este obligatoriu în mijloacele de transport în comun. La fel, şi în aer liber, dacă vorbim despre o rată de infectare mai mare de 1,5 la mia de locuitori.

Amendat cu 500 de lei, acelaşi domn a fost prins de poliţişti ca nu elibera bilete călătorilor, dar şi că circula fără licenţă de traseu.

Citește și
covid
Coronavirus România, bilanț 3 noiembrie. Noi recorduri: 7.733 de cazuri noi, 120 de decese în 24 de ore

Călătorii au fost nevoiţi să coboare şi să aştepte alt microbuz. Controalele au continuat.

Reporter: De ce nu purtaţi mască?

Șofer: Fiindcă am adeverinţă medicală pentru probleme de respiraţie şi este o lege.

Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare, aşadar, dacă ieşiţi în trafic, fie ca şofer sau ca pasager într-un microbuz, asiguraţi-vă că respectaţi cea mai importantă regulă de protecţie sanitară şi anume purtatul măştii de protecţie. Lipsa ei vă poate aduce o amendă de 500 de lei.

În Prahova, polițiștii au oprit mai multe microbuze.

Florin Oprea, șofer; ”O mai trag, mai mănâncă un covrig, îi atenţionăm şi-o pun”.

Viorel Scarlat, şofer: ”Majoritatea înţeleg. Dacă nu înţeleg nu se urcă”.

În mijloacele de transport în comun, rata de transmitere a virusului Sars CoV2 este extrem de ridicată.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Klaus Iohannis: Prima tranșă a unui vaccin anti-Covid va ajunge în România în primul trimestru al anului viitor
Klaus Iohannis: Prima tranșă a unui vaccin anti-Covid va ajunge în România în primul trimestru al anului viitor

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marți, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni, că prima tranșă a unui vaccin anti-Covid va ajunge în România, în cel mai optimist scenariu, în primul trimestru al anului viitor.

Coronavirus România, bilanț 3 noiembrie. Noi recorduri: 7.733 de cazuri noi, 120 de decese în 24 de ore
Coronavirus România, bilanț 3 noiembrie. Noi recorduri: 7.733 de cazuri noi, 120 de decese în 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 3 noiembrie. Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Oameni de știință: ”Al doilea val de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi ultimul”
Oameni de știință: ”Al doilea val de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi ultimul”

Al doilea val al epidemiei de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi ultimul. Asta spun oamenii de știință care consiliază guvernul z.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.