Contractul de proiectare și execuție a autostrăzii Pitești - Sibiu a fost semnat luni

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile anunță că 2020 este anul autostrăzii Pitești - Sibiu, nu pentru că ar fi gata măcar vreun tronson, ci pentru că, în sfârșit, după ani de tergiversări, se semnează contracte de proiectare și execuție.

Lucrările au început la capătul dinspre Sibiu, iar astăzi, concernul italian Astaldi și-a luat angajamentul că în 5 ani vom avea alți 30 de kilometri de autostradă, între Pitești și Curtea de Argeș.

Autostrada A1 este cea care îi va duce pe români de la București către Occident. Cel mai important segment care îi lipsește este cel dintre Pitești și Sibiu, dar mai e de lucru și între Deva și Lugoj.

Contractul semnat azi prevede proiectarea, timp de un an, și mai apoi execuția, în alți patru ani, a 30 de kilometri între Pitești și Curtea de Argeș. Valoarea totală a lucrării este de 350 de milioane de euro.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: „Astăzi am fost martori la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru lotul 5, Curtea de Argeș Pitești. Până la sfârșitul lunii mai, acest an, vom stabili casigatorul licitației pentru proiectare și execuție lotul 4, Tigveni - Curtea de Argeș, 9,9 km, 2 miliarde de lei, 16 luni proiectare, 44 de luni execuție”.

Citește și
centura capitalei
Cât de puţin au avansat marile şantiere în timpul stării de urgenţă

Constructorii lotului 5 spun că vor folosi 1.000 de grinzi de beton, pe cei 30 de km de autostrada, așa că vor face o fabrică specială de prefabricate de beton, iar mâna de lucru va fi din Argeș.

Luca Canino,Area Manager Astaldi România: „Vă asigur că vom face imposibilul să scurtăm termenul, pentru că înțeleg și secțiunea 4 este aproape de a fi adjudecată. Sperăm să nu treacă foarte mult timp cu contestațiile, cum a trecut la noi, tot procesul a durat peste 2 ani și jumătate”.

Ludovic Orban, premier: „Nu am aplaudat semnarea contractului, o să aplaud dacă acest contract va fi finalizat în cele mai bune condiții și, de preferință, înaintea termenelor care sunt prevăzute acolo. După mine, 12 luni proiectarea și 4 ani execuția mi se pare o perioada de timp mult prea lungă”.

Pe porțiunea Sibiu - Boita, lungă de 13 km și atribuită unui concern austriac, se lucrează de mai bine de o lună.

Vlad Oțet, manager adjunct de proiect: „În momentul de față suntem desfășurați ca și mobilizare pe întreaga secțiune a autostrăzii, se lucrează la podețe, la terasamente, cum se vede, la structuri, piloți forați”.

Chiar și așa, execuția va dura trei ani.

Cea mai dificilă porțiune este cea care traversează munții și unde trebuie construite mai multe tuneluri.

În acest moment, în România sunt în lucru 164 de km de autostradă și drumuri expres. Dacă toate termenele vor fi respectate, în 6 ani, am putea merge între Sibiu și Pitești pe autostradă.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Am putea avea o nouă bucată de autostradă vara aceasta. Ce se întâmplă cu cea pentru Moldova
Am putea avea o nouă bucată de autostradă vara aceasta. Ce se întâmplă cu cea pentru Moldova

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că tronsonul Iernut - Cheţani al autostrăzii Transilvania urmează să fie finalizat până cel târziu la data de 1 iulie.

Cât de puţin au avansat marile şantiere în timpul stării de urgenţă
Cât de puţin au avansat marile şantiere în timpul stării de urgenţă

Starea de urgență ar fi putut ajuta lucrările la infrastructura rutieră, cum ar fi Centura Capitalei sau Autostrada Soarelui.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.