O școală din Roman a fost obligată să schimbe profesorul unui elev care a leșinat când a fost pedepsit în fața clasei

×
Codul embed a fost copiat

Situație inedită într-un colegiu din Roman, județul Neamț. Școala a fost obligată, printr-o decizie a unei instanțe, să-i pună la dispoziție unui elev de clasa a 4-a un alt profesor de limba engleză decât cel de la clasă.

Anul trecut, elevul ar fi leșinat în clasă după ce a fost scos de dascăl la tablă, drept pedeapsă că nu era cuminte. Incidentul s-a petrecut la Colegiul Roman Vodă, acum un an, în timpul orei de engleză. Profesorul l-ar fi pedepsit pe elevul, atunci în vârstă de 9 ani, pentru că ar fi deranjat ora. Copilul ar fi fost scos în fața clasei unde i s-ar fi cerut să stea cu fața la tablă.

Elevul ar fi leșinat, iar părinții lui, revoltaţi, au dat școala în judecată.

În colegiu, a avut loc o anchetă internă şi o comisie disciplinara a investigat incidentul. Concluzia a fost că profesorul nu trebuie sancţionat. O altă comisie din cadrul Inspectoratului Școlar din Roman a decis, de asemenea, că nu sunt suficiente dovezi pentru ca profesorul să fie înlăturat de la clasă.

În procesul civil, însă, magistrații Judecătoriei Roman au decis că şcoala este obligată să îi asigure copilului accesul la educație și să îi pună la dispoziție un alt profesor de engleză: „Obligarea unității de învățământ să permită elevului participarea la ora de limba engleză într-un regim adaptat, astfel încât să nu fie afectat accesul acestuia la educație".

Citește și
scoala
Un cuţit a fost găsit într-o toaletă a unei şcoli din București. Ar fi fost adus de un elev de 10 ani

Ionuț Ciocoiu, inspector școlar ISJ Neamț: „Școala a pus în executare această decizie a instanței în sensul că a fost mutat elevul de la clasa în care este înscris la o clasă paralelă, pentru a face lecțiile de engleză cu un alt profesor.”

Reporter: Ce se întâmplă când are limba engleză?

Tatăl copilului: „El părăseşte clasa sa şi merge la un etaj inferior. S-a încetăţenit această idee că trebuie să ne luăm copilul să plecăm, nu este normal, copiii trebuie să îşi păstreze familiaritatea colegilor lor.

Elevul nu fost un an la orele de engleză

Până la această soluţie, timp de aproape un an elevul nu a participat la orele de engleză.

Carmen Bența, avocata Colegiului Roman Vodă, Roman: „A fost destul de greu să schimbăm orare de pe o zi pe alta, de vineri până luni, orele elevilor, orarele profesorilor. Din punctul nostru de vedere, colegiul nu l-a privat niciun moment de dreptul la educaţie."

Copilul a fost examinat şi de o comisie de psihologi care au ajuns la concluzia că episodul petrecut în timpul orei i-a dezvoltat o stare de stres şi anxientate.

„Elevul a declanșat o angoasă puternică, prezentând stări de frică intensă atunci când se întâlnește cu domnul profesor. Minorul poate dezvolta tulburări afective, precum depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de panică sau simptome psihosomatice" se arată în expertiză.

Decizia magistraților nu este definitivă şi deja a fost atacată cu apel de reprezentanții școlii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Tânăr prins în timp ce încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timișoara. Ce a urmat
Tânăr prins în timp ce încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timișoara. Ce a urmat

Un tânăr de 20 de ani a fost prins, marţi, când încerca să intre cu o macetă într-un liceu din Timişoara, el fiind dus la Poliţie. Tânărul fusese oprit de agenţii de pază întrucât nu este elev al acelui liceu.  

Un cuţit a fost găsit într-o toaletă a unei şcoli din București. Ar fi fost adus de un elev de 10 ani
Un cuţit a fost găsit într-o toaletă a unei şcoli din București. Ar fi fost adus de un elev de 10 ani

Poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi, joi, prin 112, că în toaleta unei şcoli din Sectorul 6 al Capitalei a fost găsit un cuţit care ar fi fost adus de un elev de 10 ani, care l-ar fi găsit într-o staţie STB.

Planul Roșu, activat la un liceu din Constanța, după ce un elev a pulverizat spray cu piper. 21 de copii au ajuns la spital
Planul Roșu, activat la un liceu din Constanța, după ce un elev a pulverizat spray cu piper. 21 de copii au ajuns la spital

A fost activat planul roșu de intervenție la o școală din Constanța după ce un elev a pulverizat spray iritant lacrimogen în clasă, iar mai mulți colegi s-au simțit rău.

Un elev amenințat cu briceagul în clasă de un coleg a obținut ordin de protecție. Ce se va întâmpla în timpul orelor
Un elev amenințat cu briceagul în clasă de un coleg a obținut ordin de protecție. Ce se va întâmpla în timpul orelor

Violența și cazurile de bullying în școli capătă proporții. Ca să facă față unei astfel de situații, un elev în clasa a 9-a de la un liceu tehnologic din Satu Mare a obținut ordin de protecție împotriva unui coleg de clasă.

Ministrul Educației: Numărul de ore alocate unor discipline ar putea fi decis în primul rând de şcoală şi elev
Ministrul Educației: Numărul de ore alocate unor discipline ar putea fi decis în primul rând de şcoală şi elev

Ministrul Educaţiei, Daniel David, arată că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus şcoala şi elevul.

 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.