Șefa Casei de Sănătate: Persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca persoanele asigurate

Card de sanatate
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dr. Valeria Herdea, a declarat, miercuri, că se doreşte semnarea unui nou contract începând cu data de 1 iulie, care va avea o serie de modificări.

"Încercăm să modificăm un contract în care vor fi câteva noutăţi, nu spectaculoase. Dar cred că dacă vom reuşi împreună - nu singură, împreună, eu îmi asum, dar vreau să vă asumaţi alături de mine şi de toţi aceşti oameni care şi-au pus pielea în joc - vreau să vă rog frumos să vă asumaţi şi să faceţi tot ce trebuie în aşa fel încât, la 1 iulie 2024, să putem continua, măcar cu aceleaşi valori, acest contract în aşa fel încât să-l ducem cu demnitate până la capăt, respectând trei principii: dialog, respect, valorizare. Ăsta ar fi punctul unu, echilibru şi stabilitate, punctul doi şi trei în sistem", a declarat Valeria Herdea, în întâlnirea de lucru organizată la Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş.

Preşedintele CNAS a precizat că prin noul contract, din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate şi că există promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii.

"Să ştiţi că în sistemul medical, întâmplător sau nu, există şi bani. Unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este să ajutăm medicii să găsească acei bani şi să poată să-şi dezvolte serviciile. La 1 iulie 2023, contractul nou pentru care s-a muncit de la Colegiul Medicilor, dar eram pe partea cealaltă a mesei, şi-a propus să aducă şi serviciile în atenţia noastră şi să poată fi remunerate. Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult", a subliniat Valeria Herdea.

Preşedintele CNAS a spus că deşi cunoaşte foarte bine sistemul, şi de pe poziţia de pacient şi de pe poziţia de medic, există foarte multe probleme, însă se concentrează pe găsirea de soluţii.

Citește și
fetita disparuta ucraina
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

"Haideţi să vă spun cum stăm. Avem la acest moment 10.070 de medici aflaţi în contract, medici de familie aflaţi în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în asistenţa medicală de ambulatoriu 3.473 de contracte avem, în asistenţă de paraclinic 1.059, spitale civile 372, spitale private 342 (...). La capitolul în care lucrăm noi, cei mai mulţi, prezenţa medicului de familie, arată aşa: există 1.529 de locuri de medic de familie neocupate, 190 de localităţi fără puncte de lucru, fără medic de familie, deci total lipsit de asistenţă medicală - 1.043 de localităţi cu deficit din punct de vedere al prezenţei medicului de familie. Cifrele sigur că pot continua şi am să vă mai spun ceva. La acest moment am cerut 90 de miliarde de lei, am obţinut 62 (miliarde, n.r.), la bunuri şi servicii avem 44,5 miliarde, 30% la spital, 8% la medicina de familie, 6% la ambulator, 1% la stomatologie. Avem în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 17 programe curative. Programele de prevenţie sunt la Ministerul Sănătăţii", a mai arătat Valeria Herdea.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

O minoră de 8 ani, cetățeană ucraineană, a dispărut joi seară din zona centrală a municipiului Galați și este căutată de forțele de ordine. Fetița nu vorbește limba română, ceea ce complică eforturile de căutare.

Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital

Un accident grav s-a produs joi pe DN7, în Călimănești-Seaca, implicând un autoturism și două autotrenuri. Un bărbat a fost descarcerat și predat conștient medicilor. Trei persoane au primit îngrijiri, iar două au fost transportate la spital.

Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos
Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos

Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spaţiul devine parte din viaţa cotidiană, economică, culturală şi spirituală, a explică cosmonautul Dumitru Prunariu, care a punctat că viaţa modernă depinde de spaţiul cosmic.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.