Clipe de groază pentru călătorii dintr-un tramvai în Iași. Un individ a amenințat cu un briceag pasagerii

×
Codul embed a fost copiat

Clipe de groază trăite de călătorii dintr-un tramvai în Iași. Sub amenințarea unui briceag pasagerii au circulat minute bune până când individul care flutura cuțitul în stânga și în dreapta a fost imobilizat de polițiști.

Incidentul s-a petrecut în centrul Iaşiului, în Piața Unirii, duminică după amiază. Bărbatul de 64 de ani a urcat în tramvai şi, potrivit martorilor, s-a enervat când o fată de 15 ani i-a spus să se îndepărteze de ea.

Omul a început să amenințe cu briceagul călătorii aflați în mijlocul de transport în comun.

Chiar fata din tramvai a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

O patrulă a Poliţiei Locale a oprit tramvaiul și l-a prins pe agresorul pe care l-au amendat cu 300 de lei, pentru tulburarea ordinii publice.

Citește și
„Cartel Alfa” protest
„Cartel Alfa” protestează la Cotroceni. Sindicaliștii cer reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor politicienilor

Bărbatul, aflat sub influenţa alcoolului, a fost transportat la Institutul de Psihiatrie Socola, pentru expertiză medicală. În urma incidentului, nimeni din tramvai nu a depus plângere la Poliţie.

Incidentul vine la doar două zile după ce un șofer de autobuz, tot din Iaşi a fost bătut de un călător, aflat în stare de ebrietate. Conducătorul auto îi ceruse agresorului să coboare din autobuz, după ce a bruscat un alt călător. În final scandalagiul a fost amendat cu 2 mii de lei şi dus la psihiatrie pentru expertiză.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
„Cartel Alfa” protestează la Cotroceni. Sindicaliștii cer reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor politicienilor
„Cartel Alfa” protestează la Cotroceni. Sindicaliștii cer reducerea subvențiilor și eliminarea privilegiilor politicienilor

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA" organizează un protest la Controceni, joi, începând cu ora 11:00, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii.

Via Transilvanica ajunge pe Insula Șimian. A fost prezentată o bornă specială. „E impresionant cum au gândit
Via Transilvanica ajunge pe Insula Șimian. A fost prezentată o bornă specială. „E impresionant cum au gândit"

Via Transilvanica, drumul care unește diverse regiuni ale țării, împlinește 7 ani de existență. Pentru a marca momentul, a fost prezentată o bornă specială pe Insula Șimian, din apropiere de Drobeta-Turnu Severin.

Doi polițiști de frontieră din Arad, arestați pentru că ar fi furat țigări din camera de probe
Doi polițiști de frontieră din Arad, arestați pentru că ar fi furat țigări din camera de probe

Doi polițiști de frontieră din județul Arad au fost arestați preventiv, pentru că ar fi furat țigări de contrabandă dintr-o cameră de probe.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.