Cine sunt suspecții care conduceau un laborator de metamfetamină în Maramureș. Au produs două kg în doar trei zile

×
Codul embed a fost copiat

Un laborator clandestin de fabricare a metamfetaminei, un drog care dă dependență de la prima doză, a fost descoperit la țară, în Maramureș. Un ceh și iubita lui creau substanța, iar doi ucraineni, le asigurau paza și ajutau cu distribuția.

În doar trei zile, suspecţii care au fost arestaţi, au produs aproape două kilograme de metamfetamină, în valoare de zeci de mii de euro.

Laboratorul în care se fabrică ilegal metanfetamină funcționa într-o casă cu etaj din Petrova, județul Maramureș.

Cehul Vecerka Premysl era „chimistul”, iar iubita lui, cu origini slovace, îl asista în prepararea drogului. Alți doi cetățeni ucraineni le asigurau paza.

Când au intrat prima dată în laboratorul lor polițiștii au purtat costume de protecție și măști pentru că aerul din interior era toxic, dar și extrem de inflamabil.

Citește și
alcool
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Potrivit unor surse apropiate anchetei, suspecții au ales să își amenajeze laboratorul în localitatea din Maramureș pentru că în țările lor se simțeau urmăriți. În plus s-au gândit că la noi în țara afacerea lor nu ar avea concurență, iar clienții nu ar fi greu de găsit: potrivit Agenţiei antidrog, consumul de metamfetamina în România este pe locul 3 după canabis și noile substanţe psihoactive.

Potrivit Poliției, suspecții ar fi început să producă metamfetamina la sfârșitul lunii trecute. Casa în care aveau organizat laboratorul era închiriată de la un localnic care nu știa nimic despre afacerea ilegală.

Surse din anchetă spun că ucrainenii care asigurau paza laboratorului urmau să vândă drogurile la noi în țară și în Ucraina. Polițiștii i-au prins când - împreună cu chimistul şi iubita lui - transportau în două mașini 1,6 kilograme din substanța produsă. Marfa era într-o oală.

Chimistul ceh, iubita lui din Slovacia și cei doi ucraineni au fost arestați preventiv. Cehul - spun polițiștii - a mai fost implicat în trecut în fabricarea de droguri sistentice.

Metamfetamina este o substanță psihoactivă de trei ori mai puternică decât cocaina. Pe piața neagră un singur gram se vinde cu 200 - 300 de lei.

Metamfetamina este distribuită în special la petreceri ori în grupurile de adolescenți.

Fost consumator: „Îl consumam în cazuri în care era vorba despre o petrecere, ca și primă experiență te prinde într-o capcană în care îți dorești să consumi din nou. Ca să poți să atragi pe cineva să consume, îi dai prima dată chiar pe gratis sau cu 5 lei, 10 lei. Eu am vândut chestii din casă am amanetat ca să-mi procur și eu substanța respectivă.”

Metaamfetamina fabricată de cetățeanul ceh și de ajutoarele lui ar fi valorat circa 60 - 90 de mii de euro pe piaţa neagră.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Medicul psihiatru Eugen Hriscu a afirmat, la Medika Andidrog, că un studiu arată cifre alarmante în rândul liceenilor din Capitală: 70% au consumat alcool, 40% s-au intoxificat, 14% au încercat droguri interzise și 40% au jucat la jocuri de noroc.

Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute
Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.