Cine erau cei doi polițiști care și-au pierdut viața în accidentul de la Târgu Lăpuș. Care este starea tinerei care era cu ei

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri polițiști și-au pierdut viața într-un accident produs în Târgu Lăpuș, Maramureș. Șoferul, agent aflat în timpul liber, testa se pare puterea mașinii și luase cu el și doi colegi.

Pe un drum drept s-au lovit cu viteză de un stâlp de electricitate, iar mașina s-a rupt în două. A supraviețuit doar o tânără de 25 de ani care era cu cei doi.

Mașina s-a rupt în două, iar partea din față a ajuns în spate. Roțile au fost și ele aruncate la metri distanță. Șoferul s-a stins în ambulanță, în timp ce prietenul lui a murit pe loc.

Telcean Rareș și Vlășan Bogdan erau de doi ani colegi la poliția din Târgu Lăpuș. Cu ei în mașină se afla și o colega de 25 de ani, care a fost transportată la spitalul din Baia Mare. Bogdan și colega lui purtau uniforma de polițist.

Șoferul, Rareș, era în timpul liber și, spun apropiații, testa puterea mașinii după ce ar fi făcut modificări de soft care să-i dea mai mulți cai putere.

Tânăr:
„Nu știu ce s-a întâmplat. Erau băieți foarte faini.
Reporter: Îi plăceau mașinile?
Tânăr: Da, era pasionat”.

Citește și
violenţe Anglia
Noi violenţe în Anglia. O secție de poliție a fost incendiată. Trei poliţişti au fost spitalizaţi şi opt persoane arestate

Femeie: „Le-au fost dragi mașinile. Au încercat ceva la mașină să vadă cât prinde, ceva de genu”.

Bărbat: „Mi-a rupt gardul și a intrat în stâlp. Pe unul l-am văzut întins pe jos, era polițist, avea uniformă.
Reporter: Viteză?
Bărbat: Foarte mare, eram la un prieten și numai am auzit un fâșâit... a avut viteză".

Bogdan avea 25 de ani și era de doi ani polițist. Spunea că trebuie să-și aleagă, și nu să-și accepte destinul. Șoferul care și-a scos colegii în plimbarea mortală, Rareș, era și un apropiat al bisericii. Tânără care era cu ei are mai multe rani, dar este în afara oricărui pericol, spun medicii.

Bogdan Lucian, director medical Spitalul Județean de Urgență Baia Mare: „Traumatism cranio-cerebral, fractură de bazin, fractură de membru inferior. Este stabilă, internată la ortopedie. Nu a necesitat măsuri de terapie intensivă.”

Colegii polițiștilor vor stabili cum s-a produs accidentul într-un dosar de ucidere din culpa și vătămare corporală.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
A fost deschis dosar penal în urma accidentului din Maramureș în care doi polițiști au murit, iar o colegă a fost rănită
A fost deschis dosar penal în urma accidentului din Maramureș în care doi polițiști au murit, iar o colegă a fost rănită

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş anunţă că a fost deschis dosar de cercetare penală în urma accidentului în care doi poliţişti au murit, iar o colegă a acestora a fost rănită.

Noi violenţe în Anglia. O secție de poliție a fost incendiată. Trei poliţişti au fost spitalizaţi şi opt persoane arestate
Noi violenţe în Anglia. O secție de poliție a fost incendiată. Trei poliţişti au fost spitalizaţi şi opt persoane arestate

Ciocniri au izbucnit vineri seara la Sunderland, nord-estul Angliei, unde forţele de ordine britanice au fost victimele unor "niveluri semnificative şi grave de violenţă", potrivit poliţiei, relatează sâmbătă AFP.

Tânărul care și-a împins iubita de la etaj, în Călărași, i-ar fi găsit niște poze în telefon și a luat-o la bătaie
Tânărul care și-a împins iubita de la etaj, în Călărași, i-ar fi găsit niște poze în telefon și a luat-o la bătaie

Conflict cu urmări grave într-un cuplu din Călărași. Un tânăr de 21 de ani este acum audiat de polițiști după ce și-ar fi aruncat iubita de la etajul trei al blocului în care locuiau.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.