George Niculescu, votat în funcţia de preşedinte al ANRE de Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului

×
Codul embed a fost copiat

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, miercuri, în plenul reunit, pentru numirea lui George Niculescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Șefia ANRE a creat însă conflicte în interiorul coaliției. Negocierile pentru funcții au lăsat UDMR pe dinafară, iar PNL ar vrea că uniunea să aibă mai puține mandate în viitorul Guvern. 
 
Noua conducere a Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei a fost votată de alianța PNL-PSD, fără UDMR. Parlamentarii uniunii maghiare au ieşit din sală nemulţumiţi că au pierdut o funcție importantă deținută până acum, cea de vicepreședinte. 
 
După negocierile politice, George Niculescu a fost propus și ales președinte ANRE. Acum secretar de stat în Ministerul Energiei, el este considerat un apropiat al ministrului Virgil Popescu. Candidatura lui Niculescu a fost contestată pentru că are acțiuni la câteva companii din domeniul energiei. 
 
Reporter: Relația cu domnul Virgil Popescu v-a adus în această poziție? 
George Niculescu, candidat la funcția de președinte ANRE: „Am lucrat și lucrez în cont cu domnul Virgil Popescu, avem o relație bună cu toți colegii din PNL” 
 
PSD a câștigat un post de vicepreședinte. Îi aparține de acum lui Gabriel Andronache, şeful Transelectrica și consilier al liderului PSD Mihai Tudose, în perioada în care acesta a fost premier.
 
Lupta pentru aceste funcţii este strânsă iar salariile, generoase. De pildă, fostul vicepreședinte încasa, potrivit declarației de avere, aproximativ 10.500 de euro lunar, iar președintele în jur de 12.000 de euro. 
 
Potrivit unor surse politice, în cursul negocierilor, social-democrații au cedat postul  pentru a păstra șefia unei alte instituții cu salarii la fel de mari – Autoritatea pentru reglementare în comunicații. Aici ar trebui să primească mai multe funcţii și cei de la UDMR, pentru a compensa ce au pierdut în aceste zile. 
 
Discuțiile nu sunt însă finalizate. În interiorul PNL ar fi nemulțumiri că UDMR are prea multe funcții în Guvern.

George Niculescu a fost votat cu 256 de voturi „pentru” şi 24 de voturi „împotrivă”.

De asemenea, Gabriel Andronache a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al ANRE cu 263 de voturi „pentru” şi şase voturi „împotrivă”.

De asemenea, Sorin Bumb şi Cornelia Sulger au fost numiţi în cele două funcţii vacante de membru în Comitetul de reglementare al ANRE. Bumb a primit 260 de voturi „pentru” şi 80 „împotrivă”, iar Cornelia Sulger a avut 244 de voturi „pentru” şi 96 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret cu bile.

Citește și
rusalii
Tradiții de Rusalii și semnificația sărbătorii. Ce înseamnă Pogorârea Sf. Duh și ce rugăciune se rostește astăzi

Senatorul UDMR Lorant Antal a anunţat miercuri că UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului pentru şefia ANRE, el arătând că PNL şi PSD au decis să ia toate locurile.

„Am luat act de această decizie care nu este o decizie sănătoasă”, a spus reprezentantul UDMR, care a mai precizat că acest lucru nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei.

Marți au fost audiați în Parlament candidații pentru conducerea Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei. Este una dintre instituțiile cu cele mai mari salarii din România. Președintele ANRE, de pildă, ia aproape 12.000 de euro lunar.

Cine este George Niculescu

George Niculescu este secretar de stat în Ministerul Energiei din 2021, din partea liberalilor. Până în 2020 a fost aproape un an prefect de Constanța. Acum ar fi favorit, potrivit unor surse politice, pentru funcția de președinte al Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei.

Audiat în Parlament, George Niculescu a fost întrebat ce acțiuni deține, inclusiv la companii din energie.

George Niculescu: „Voi renunța la toate acțiunile din domeniul energiei și la cazurile în care sunt, dacă voi fi ales președinte ANRE.”

George Niculescu ar urma să îi ia locul lui Dumitru Chiriță, actualul președinte al ANRE. Conform declarației de avere, venitul anual încasat de Chiriță este de 710.000 de lei, adică 59.000 de lei pe lună - echivalentul a aproape 12.000 de euro.

Nagy-Bege Zoltan, vicepreședinte al instiuției, are în declarația de avere un venit lunar încasat de 52.000 de lei, adică aproape 10.500 de euro pe lună. Acum candidează pentru aceeași funcție, după ce în ultimii 5 ani și jumătate a fost cel mai prezent dintre șefii instituției, în spațiul public. Prelungirea mandatului său este însă sub semnul întrebării.

Audiat pentru funcția de vicepreședinte a fost și Gabriel Andronache, propus de social-democrați. El este, în prezent, la conducerea Transelectrica.

În total, 12 candidați s-au înscris pentru posturile de președinte, vicepreședinte și membru în conducerea ANRE. Toți cei audiați au primit din partea comisiilor parlamentare aviz favorabil. 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Tradiții de Rusalii și semnificația sărbătorii. Ce înseamnă Pogorârea Sf. Duh și ce rugăciune se rostește astăzi
Tradiții de Rusalii și semnificația sărbătorii. Ce înseamnă Pogorârea Sf. Duh și ce rugăciune se rostește astăzi

Sărbătoarea de Rusalii sau Cincizecimea ori Pogorârea Sfântului Duh, așa cum mai este numită, are loc la 50 de zile după Paște și marchează întemeierea Bisericii Creștine.

Parcul unde sunt amplasate operele lui Brâncuși a prins viață. Tinerii au animat aleile parcului din Târgu Jiu
Parcul unde sunt amplasate operele lui Brâncuși a prins viață. Tinerii au animat aleile parcului din Târgu Jiu

La Târgu Jiu parcul unde sunt amplasate operele lui Brâncuși a prins viață într-o atmosferă de epocă.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.