Cinci iranieni, reținuți de polițiștii de frontieră după ce au încercat să intre ilegal în țară

Cinci iranieni, reținuți de polițiștii de frontieră după ce au încercat să intre ilegal în țară
Poliția de frontieră

Cinci cetăţeni iranieni au fost reţinuţi de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi în momentul în care încercau să intre în România, informează Agerpres.

Cei trei bărbaţi şi două femei, care aveau intenţia de a ajunge în spaţiul Schengen, au fost capturaţi în baza schimbului de date şi informaţii cu autorităţile de frontieră din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani.

"În timpul misiunii, au fost depistate pe raza localităţii de frontieră Mihăileni cinci persoane, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Având în vedere că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor, acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor efectuate şi ca urmare a schimbului de date operative între autorităţile de frontieră române şi cele din Ucraina s-a stabilit faptul că persoanele în cauză, cu vârste între 24 şi 39 de ani, sunt cetăţeni din Iran şi au încercat să intre ilegal din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen", se precizează în comunicatul STPF.

Cei cinci iranieni sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. În baza acordului de reisie încheiat între Uniunea Europeană şi Ucraina, asiaticii au fost preluaţi de autorităţile statului vecin.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Poliția de Frontieră, dotată cu o dronă în valoare de 100.000 €. De ce echipamente dispune
Poliția de Frontieră, dotată cu o dronă în valoare de 100.000 €. De ce echipamente dispune

Poliția de Frontieră are un nou ajutor pentru monitorizarea litoralului și a apelor teritoriale ale României. Este o dronă specială, dotată cu tehnica militară, care poate fi folosită și ziua și noaptea.

Mașina şefului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus, incendiată cu un cocktail Molotov
Mașina şefului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus, incendiată cu un cocktail Molotov

Răzbunare în stil mafiot, noaptea trecută, în județul Maramureș. Mașina șefului de la Poliția de Frontieră Vișeu de Sus a fost incendiată, iar oamenii legii nu exclud ipoteza unui atac pus la cale de indivizi care fac contrabandă cu țigări.

19 migranți au fost prinși de poliția de frontieră din Bihor la granița cu Ungaria
19 migranți au fost prinși de poliția de frontieră din Bihor la granița cu Ungaria

19 migranţi, împărţiţi în trei grupuri distincte, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră bihoreni, în decurs de 24 de ore, încercând să treacă fraudulos în Ungaria.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.