Cîmpeanu consideră „imbecile” ideile conform cărora accesul copiilor în şcoli şi grădiniţe să se facă doar dacă sunt testaţi

Sorin Cîmpeanu
Agerpres

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, califică drept "imbecile" ideile conform cărora accesul copiilor în grădiniţe sau al elevilor în şcoli să se facă doar dacă aceştia sunt testaţi pentru COVID.

El respinge, de asemenea, criticile aduse acelor profesori care au refuzat să facă testarea în şcoală a elevilor, cu testele din salivă, arătând că profesorii nu pot fi obligaţi, într-un stat democratic, să facă ceva care nu este în fişa postului lor.

"Idei pe care îndrăznesc să le calific, cu toată răspunderea, nu am uitat ce sunt, drept imbecile, prin care se propune - şi mă refer la colegi din presă, nu la altcineva - prin care se propune limitarea accesului la educaţie prin verificarea testării obligatorii, adică un fel de certificat verde pentru copii, să poată merge la grădiniţă şi pentru elevi să meargă la şcoală, prin care se propune ceea ce poţi obliga doar într-o dictatură şi nu într-un stat democratic, o persoană, care nu are nu în fişa postului, care este cadru didactic, profesor de limba română, dacă vrea - şi în 467 de şcoli au vrut, plus alte 216 şcoli în care se asigură testarea integral în şcoală, în 467 de şcoli au decis să aibă un sistem mixt, în funcţie de vârsta copiilor să testeze în şcoală sau acasă (...), în marea majoritate a şcolilor au decis că nu testează în şcoală - îi apreciez pe cei care au decis să se implice, dar nu îi pot condamna pe cei care au decis să nu se implice”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, luni seară, la Antena 3, conform Agerpres.

El a menţionat că într-un stat de drept profesorii nu pot fi obligaţi să facă ceva ce nu intră în limitele lor de competenţă sau pentru care nu sunt plătiţi.

"Mă transform în cel mai puternic apărător al colegilor cadre didactice care am văzut că sunt sub un tir încrucişat, acuzaţi de foarte multe lucruri, dacă vom continua să acuzăm şcoala, mă tem că nu vom ajunge bine. Şi încă o dată: testarea obligatorie fără legislaţie primară, legislaţie primară care nu ştiu să fi fost adoptată în vreun alt stat european, să limitezi accesul în şcoală, dacă eşti sau nu eşti testat nu există. Eu personal, cu toate criticile pe care le pot atrage, o să merg până la capăt pe prevenţie şi pe încredere în responsabilitatea părinţilor şi a profesorilor şi nu pe aspecte de ordin dictatorial cum ar fi limitarea accesului la educaţie (...) pentru că nu vrei să fii testat”, a adăugat Cîmpeanu.

Citește și
accident caras
Un șofer de 20 de ani a spulberat cu mașina un grup de tineri, în Caraș-Severin. Trei persoane au ajuns la spital

El a menţionat că sunt "puţini" cei care nu vor să se testeze.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Un șofer de 20 de ani a spulberat cu mașina un grup de tineri, în Caraș-Severin. Trei persoane au ajuns la spital
Un șofer de 20 de ani a spulberat cu mașina un grup de tineri, în Caraș-Severin. Trei persoane au ajuns la spital

Un șofer de 20 de ani ar fi pierdut controlul mașinii și a lovit un grup de tineri care se aflau lângă un autoturism parcat. Trei persoane au fost transportate la spital.

Spital: Starea generală a lui Ion Iliescu, staţionară, cu necesar de oxigen. Rămâne internat în secţia de terapie intensivă
Spital: Starea generală a lui Ion Iliescu, staţionară, cu necesar de oxigen. Rămâne internat în secţia de terapie intensivă

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu se menţine staţionară cu necesar de oxigen, a informat vineri Spitalul ”Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de luni.

Un băiat de 18 ani și o fată de 21 de ani au murit după ce un șofer de 23 de ani, fără permis, a provocat un accident rutier
Un băiat de 18 ani și o fată de 21 de ani au murit după ce un șofer de 23 de ani, fără permis, a provocat un accident rutier

Un tânăr de 18 ani şi o femeie de 21 de ani au murit, iar o altă tânără de 18 ani a fost rănită, vineri dimineaţă.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.