Chef Adrian Pop a murit. Bucătarul a ajuns la spital în comă, după o petrecere cu polițiști

×
Codul embed a fost copiat

Adrian Pop, vestitul bucătar din Cluj, care a intrat în comă la petrecerea polițiștilor din Apahida, a încetat din viață.

Medicii spun că a suferit un traumatism cranio-cerebral asupra căruia nu s-a putut interveni chirurgical. Anchetatorii trebuie să facă lumină în acest caz controversat și să spună ce s-a întâmplat la acea petrecere organizată ilegal în pandemie. Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fără să aibă încă un vinovat. Iar polițiștii care au participat sunt cercetați de superiori.

Chef Adrian Pop avea 51 de ani. Rudele şi prietenii îi plâng soarta crudă.

Acum o săptămână Adrian Pop a fost invitat la aniversarea unui poliţist, într-un restaurant din comună Apahida din Cluj. La petrecere au participat aproximativ 20 de persoane, poliţişti şi civili. Asta deşi suntem în stare de alertă şi evenimentele private sunt interzise.

Adrian Pop a fost văzut ultima dată conştient după miezul nopţii. Un cunoscut susţine că atmosfera din restaurant s-a tensionat de la o partidă de skandenberg. Adrian câştiga jocul şi, la un moment dat, a ieşit din restaurant împreună cu un participant, rudă cu poliţistul sărbătorit.

Citește și
Boris Johnson
Premierul Marii Britanii și-a pus șorț de bucătar și a împărțit mâncare. Cu cine a făcut poze

Aşadar este un dosar dificil pentru procurori, cu atât mai mult cu cât la petrecere au participat 17 poliţişti.

Poliţiştii pretind că imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale restaurantului nu îi ajută deloc. Deşi acestea puteau oferi indicii pentru aflarea adevărului.

Adrian Pop a intrat în comă în acea noapte. La spital a ajuns inconştient cu grave lovituri la cap. Acestea ar fi putut fi produse fie în urma unei căzături, fie în urma implicării într-un conflict.

Flavia Țopan, purtător de cuvânt Spitalul județean de urgență Cluj: "Starea lui a rămas critica pe tot parcursul internării având un traumatism cranio-cerebral asupra nu s-a putut interveni chirurgical."

Poliţiştii care au participat la petrecere sunt vizaţi de o anchetă internă, fără să fi fost suspendaţi din activitate.

Singura sancţiune care s-a dat până acum a fost amendarea ului localului şi a 8 participanţi la petrecere cu 3.500 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Tot mai mulți români comandă preparate de Revelion. Instrucțiuni video direct de la bucătar
Tot mai mulți români comandă preparate de Revelion. Instrucțiuni video direct de la bucătar

Petrecem în casă în acest an de Revelion, dar la masă mulți români se vor simți ca la restaurant. Curg comenzile cu livrare la domiciliu în toată țara.

Premierul Marii Britanii și-a pus șorț de bucătar și a împărțit mâncare. Cu cine a făcut poze
Premierul Marii Britanii și-a pus șorț de bucătar și a împărțit mâncare. Cu cine a făcut poze

La o săptămână de la câştigarea alegerilor anticipate, premierul conservator Boris Johnson a vizitat trupele britanice aflate în Estonia.

Secretul unui bucătar din Sibiu pentru a prepara cea mai delicioasă pomană a porcului
Secretul unui bucătar din Sibiu pentru a prepara cea mai delicioasă pomană a porcului

Cine a vrut să retrăiască momente din vacanțele de iarnă petrecute la bunici, a putut face acest lucru la muzeul în aer liber din Sibiu. În weekend, muzeul Astra găzduiește Târgul de Ignat, care te poartă spre gusturile tradiţionale ale iernii.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.