Centrala Mintia, controlată de irakieni, a devenit proiect de importanță națională. Va avea propria conductă de gaze

Centrala Mintia
Agerpres

Centrala Mintia din Hunedoara a devenit, joi, prin Hotărâre de Guvern, proiect de importanţă naţională în domeniul energiei electrice. Vor fi create sute de locuri de muncă.

”Această decizie subliniază angajamentul autorităţilor de a asigura securitatea energetică a ţării, de a moderniza Sistemul Energetic Naţional (SEN) şi de a sprijini dezvoltarea economică prin investiţii strategice”, a transmis Ministerul Energiei, joi, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, noua centrală, amplasată în judeţul Hunedoara, va funcţiona pe baza unor tehnologii moderne şi eficiente, utilizând turbine cu gaz şi abur, cu o capacitate instalată totală de 1.770 MW.

Conform hotărârii aprobate de Guvern, alimentarea centralei - care este controlată de Mass Global Energy Rom, companie înființată special pentru această achiziție, parte a unui grup din Irak  înregistrat în Insulele Cayman - va fi asigurată printr-o conductă nouă de transport gaze naturale, realizată Transgaz și conectată la conducta BRUA.

Prin această investiţie, estimată la 1,4 miliarde de euro, se vor crea sute de locuri de muncă şi se va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Centrala va produce anual aproximativ 12.159 GWh de energie electrică, având o durată de viaţă proiectată de 30 de ani.

Citește și
gpec summit
Primele evenimente de la GPeC 2025 - ediția de 20 de ani- au fost anunțate: Școala de Iarnă, GPeC Proficiency și GPeC SUMMIT

”Prin declararea acestui proiect ca fiind de importanţă naţională, se susţin simplificarea procedurilor istrative şi fiscale şi accelerarea construcţiei centralei şi integrarea acesteia în SEN, contribuind la stabilitatea şi securitatea energetică a României. Mai mult, investitorii şi-au exprimat dorinţa de a multiplica astfel de proiecte pe teritoriul României, confirmând potenţialul nostru de a atrage capital şi tehnologie de vârf.

Un aspect crucial al acestui proiect este contribuţia sa la securitatea naţională. Centrala Mintia este destinată consolidării SEN şi nu va vinde energie în folosul Federaţiei Ruse sau Ungariei. Investitorii susţin acest obiectiv strategic, demonstrând o înţelegere profundă a nevoilor energetice ale României”, se precizează în comunicat.

Ministerul Energiei anunţă că are în vedere extinderea acestui statut şi către alte proiecte esenţiale pentru consolidarea SEN. Această decizie este un semnal clar că România este un partener de încredere pentru investitori, iar sectorul energetic reprezintă o prioritate strategică în planurile de dezvoltare naţională.

”Declararea Centralei electrice MASS Mintia ca proiect de importanţă naţională marchează un pas semnificativ în direcţia securităţii energetice a României. Este un exemplu de parteneriat între stat şi privat care aduce beneficii reale pentru cetăţeni şi industrie. Acest proiect, alături de alte iniţiative strategice aflate în curs, reflectă viziunea noastră pentru un viitor energetic sustenabil, sigur şi accesibil. Voi continua să susţin prin toate mijloacele investiţiile care asigură bunăstarea românilor şi competitivitatea companiilor româneşti prin creşterea capacităţilor de producţie energetică şi care sprijină independenţa noastră energetică”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
România va construi o fabrică de procesare a combustibilului nuclear și deschide o mină de uraniu. Unde se află aceasta
România va construi o fabrică de procesare a combustibilului nuclear și deschide o mină de uraniu. Unde se află aceasta

România își va construi propria fabrică de procesare a minereului de uraniu și va deschide mina neexploatată de uraniu de la Tulgheș, din județul Neamț. În prezent, concentratul de uraniu pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă este importat.

 

Primele evenimente de la GPeC 2025 - ediția de 20 de ani- au fost anunțate: Școala de Iarnă, GPeC Proficiency și GPeC SUMMIT
Primele evenimente de la GPeC 2025 - ediția de 20 de ani- au fost anunțate: Școala de Iarnă, GPeC Proficiency și GPeC SUMMIT

PARTENERIAT | GPeC este considerată cea mai importantă serie de evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din Europa Centrală și de Est, iar organizatorii au anunțat deja primele evenimente din 2025 care marchează ediția aniversară de 20 de ani.

Un avion militar rus s-a prăbuşit în Vietnam. Doi piloţi sunt daţi dispăruţi
Un avion militar rus s-a prăbuşit în Vietnam. Doi piloţi sunt daţi dispăruţi

Doi piloţi au fost dispăruţi miercuri în Vietnam, după ce o aeronavă uşoară de antrenament de luptă s-a prăbuşit în provincia centrală Binh Dinh, potrivit Reuters.

 

Țările care vor finanța construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă cu peste 6 miliarde euro
Țările care vor finanța construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă cu peste 6 miliarde euro

Statele Unite, Canada și Italia vor finanța proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă cu peste 6 miliarde euro, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ratele rușilor au explodat. Banca Centrală a Rusiei a ridicat rata dobânzii cheie la un nou record absolut
Ratele rușilor au explodat. Banca Centrală a Rusiei a ridicat rata dobânzii cheie la un nou record absolut

Banca Rusiei și-a majorat rata cheie cu 200 de puncte de bază, la 21%.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”
Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”

Primarul din Los Angeles, Karen Bass, a anunţat că, începând din noaptea de marţi spre miercuri, se instituie restricţii de circulaţie la Los Angeles, ca măsură de urgenţă, scrie CNN.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.