Cel mai negru scenariu pentru cursul euro trece “semnificativ” de 6 lei, dacă vom avea alegeri anticipate - Analist

×
Codul embed a fost copiat

Cursul euro ar putea ajunge la 6 lei în perioada următoare, dar va depăși cu mult acest prag, dacă vom ajunge “într-un scenariu de destabilizare pe termen lung” cum este organizarea de alegeri anticipate.

Declarația a fost făcută, pentru Știrile PROTV, de Christian Năsulea, profesor de economie mondială la Academia de Științe Economice din București.

Cursul de 6 lei pentru euro a fost avansat, zilele trecute, de JP Morgan, cea mai mare bancă de investiții din lume, care pune devalorizarea monedei naționale pe seama victoriei lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Christian Năsulea: “Există și scenarii mai sumbre decât scenariul care a fost folosit de JP Morgan în analiza lor. Există scenarii care, în situația în care se dizolvă Parlamentul, în lunile care urmează (...) lucrul acesta va destabiliza major economia românească.

Și atunci ne putem aștepta ca într-un anumit orizont de timp, estimarea aceasta de 20%, adică 6 lei pentru un euro, să fie o estimare prea mică pentru cât de mare va fi impactul asupra monedei naționale a unei instabilități pe termen lung”

Citește și
oameni pe strada bucuresti
Ce înseamnă pentru economia României o depreciere a monedei naționale. Vor fi creșteri de prețuri pentru noi toți

Cum arată cel mai negru scenariu pentru leu. "Concedieri în masă și probleme la plata pensiilor"

“Din punctul acesta de vedere, estimările pe care le-am văzut eu despre unde am putea să mergem într-un scenariu de destabilizare pe termen termen mai lung( ...), asta ar însemna ca undeva în 2026 să vedem un curs leu-euro care să fie semnificativ mai mare de 6 lei. Nu vreau să dau o cifră pentru că sunt niște calcule care sunt făcute pe niște probabilități relativ mici, însă sunt calcule care se cer într-o astfel de perioadă”, a spus Năsulea.

“Dacă vorbim de dizolvarea Parlamentului, de criză politică de lungă durată, - cred că este clar pentru toată lumea, fără să fie nevoie să facem calcule – că asta înseamnă și un impact negativ major asupra economiei românești, lucru care va duce nu doar la probleme semnificative în plata pensiilor și salariilor din sistemul public, va duce probabil la concedieri în masă, la o restrângere a activității economice în sectorul privat, care va reseta, într-adevăr, și economia României.

Însă o va reseta, ducându-ne înapoi la un nivel de funcționare, la un standard de viață pe care l-am avut în vremuri mai triste, mai puțin bune, prin care a trecut această țară.”

Victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale, precum și demisia Guvernului au fost percepute de investitori ca semnale negative. Aceștia au încercat să scape de lei și să cumpere euro, pentru a-și proteja depozitele.

Banca Națională a fost nevoită să intervină, pentru a cumpăra excesul de lei de pe piață și a ține astfel cursul sub control. Potrivit unor surse, BNR ar fi cheltuit doar luni, după anunțarea rezultatelor din primul tur, circa două miliarde de euro pentru a calma cursul.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Dezastrul pe piața valutară se adâncește. Cursul euro a atins un nou maxim istoric: 5,12 lei
Dezastrul pe piața valutară se adâncește. Cursul euro a atins un nou maxim istoric: 5,12 lei

O nouă creștere a cursului valutar. Euro a ajuns la 5,1222 lei, asta după ce miercuri a fost la 5,0991  

Ce înseamnă pentru economia României o depreciere a monedei naționale. Vor fi creșteri de prețuri pentru noi toți
Ce înseamnă pentru economia României o depreciere a monedei naționale. Vor fi creșteri de prețuri pentru noi toți

Este o zi istorică pentru leul românesc, dar nu una fericită. Banca Națională a anunțat pentru prima dată un curs oficial de peste 5 lei pentru un euro.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.