Cea mai veche uzină din România a fost vândută. A fost fondată în urmă cu 250 de ani. Cine a preluat-o

UCM Reşiţa
Facebook / UCM Reşiţa

UCM Reşiţa a fost preluată de Hidroelectrica prin societatea Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice, a anunţat luni Euro Insol, ul judiciar al UCM.

„ul judiciar Euro Insol anunţă că, la data de 11 martie 2024, a fost semnat Contractul de Vânzare a afacerii UCM Reşiţa S.A către Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice S.R.L., societate ce are ca asociat unic Hidroelectrica S.A. Procedura de vânzare cuprinde toate activele, know how-ul, contractele în derulare, brevetele şi licenţele necesare continuării prestării serviciilor de fabricare, reabilitare şi îmbunătăţire a hidroagregatelor şi echipamentelor auxiliare, la care se adaugă un număr de aproximativ 450 de salariaţi", se arată în comunicatul Euro Insol.

Conform sursei citate, UCM Reşiţa S.A. este cea mai veche unitate industrială din Europa, fondată în anul 1771 şi care a proiectat, fabricat şi montat peste 90% dintre echipamentele hidroenergetice aflate în exploatarea Hidroelectrica.

Vânzarea a avut loc ca urmare a unui plan de reorganizare propus, redactat şi implementat de ul judiciar, plan ce a presupus, printre altele, o amplă reorganizare a activităţii UCM Reşiţa S.A., inclusiv conducerea societăţii de către ul judiciar, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, tranzacţia reprezintă un pas semnificativ în consolidarea poziţiei de lider a companiei pe piaţa hidroenergetică, obiectivul principal fiind eficientizarea operaţională.

Citește și
fetita disparuta ucraina
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

„Semnarea acestui contract reprezintă un moment extrem de important pentru Hidroelectrica, un pas strategic nu doar pentru noi, ci şi pentru hidroenergetica românească. Suntem focusaţi pe ceea ce avem de făcut în continuare, pe consolidarea şi capitalizarea unităţii pe care am preluat-o astăzi şi pe integrarea acesteia cu Hidroserv, astfel încât să creştem semnificativ valoarea ambelor active. Vrem să valorificăm la maximum potenţialul, să aducem plus-valoare, performanţă şi competitivitate. Practic, prin această achiziţie, Hidroelectrica îşi consolidează capacităţile tehnologice şi, ceea ce este şi mai important, se pregăteşte să răspundă provocărilor viitoare ale industriei. Suntem siguri că Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice S.R.L. împărtăşeşte viziunea noastră şi suntem încrezători că această tranzacţie va contribui la consolidarea pozitivă a industriei şi va aduce beneficii semnificative pentru Hidroelectrica. Ne asumăm continuarea tradiţiei de excelenţă a UCM Reşiţa S.A. - cea mai veche unitate industrială din ţara noastră, şi producătorul a peste 80% dintre echipamentele instalate în hidrocentralele din portofoliul Hidroelectrica. Cunoaştem foarte bine şi importanţa acestei unităţi şi pentru comunitatea locală din Reşiţa şi vrem să construim împreună o nouă etapă de succes în domeniul hidroenergetic", a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, citat în comunicatul companiei.

ul judiciar a reuşit menţinerea societăţii în circuitul economic pentru o perioadă de aproximativ 13 ani de zile, procedura insolvenţei fiind deschisă în anul 2011.

„Această tranzacţie reprezintă încununarea eforturilor depuse de ul judiciar împreună cu întregul colectiv din cadrul UCM Reşiţa în această perioadă dificilă a insolvenţei care a depăşit 13 ani de zile. Din fericire a fost salvată cea mai veche unitate industrială din Europa, emblematică pentru România şi esenţială pentru sistemul energetic naţional. Mulţumim pe această cale tuturor angajaţilor UCM Reşiţa pentru buna colaborare. De asemenea, urăm succes Hidroelectrica în continuarea activităţii şi dezvoltarea noii companii. Deşi astfel de tranzacţii sunt foarte puţine pe piaţa insolvenţei din România, ne bucurăm că Euro Insol a coordonat o asemenea procedură, demonstrând încă o dată că avem cunoştinţele şi experienţa necesare să conducem şi să salvăm companii din diverse ramuri ale economiei", a declarat Adrian Munteanu, practician coordonator în cadrul Euro Insol.

Contractul de Vânzare a afacerii UCM Reşiţa S.A către Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice S.R.L., societate ce are ca asociat unic compania Hidroelectrica SA, a fost semnat luni la sediul Hidroelectrica din Bucureşti. Documentul este actul final al tranzacţiei şi atestă îndeplinirea tuturor condiţiilor de către părţi, precum şi plata preţului de către cumpărător, respectiv suma de 67,9 milioane de lei.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. În plus, Hidroelectrica se plasează în topul furnizorilor de energie din ţara noastră, cu un portofoliu de circa 600 mii de locuri de consum.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

O minoră de 8 ani, cetățeană ucraineană, a dispărut joi seară din zona centrală a municipiului Galați și este căutată de forțele de ordine. Fetița nu vorbește limba română, ceea ce complică eforturile de căutare.

Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital

Un accident grav s-a produs joi pe DN7, în Călimănești-Seaca, implicând un autoturism și două autotrenuri. Un bărbat a fost descarcerat și predat conștient medicilor. Trei persoane au primit îngrijiri, iar două au fost transportate la spital.

Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos
Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos

Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spaţiul devine parte din viaţa cotidiană, economică, culturală şi spirituală, a explică cosmonautul Dumitru Prunariu, care a punctat că viaţa modernă depinde de spaţiul cosmic.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.