Ce se va întâmpla cu șoferii care au încheiat polițe de asigurare la City Insurance

×
Codul embed a fost copiat

Asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, potrivit preşedintelui Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, Mădălin Roșu.

"Avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor. De asemenea, BAAR doreşte să dea încă o dată asigurări că, şi în această situaţie, va acţiona cu respectarea nu doar a legii, ci şi a celor mai înalte standarde de profesionalism şi eficienţă, fără bariere birocratice pentru a-şi îndeplini rolul său pe plan extern. Ne exprimăm speranţa că, industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea, experienţa şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi care pot apărea la un moment dat şi împreună cu implicarea de care autorităţile statului dau dovadă în acest moment, şi mă refer aici şi la cele două Ordonanţe de Urgenţă anunţate de către premier, avem certitudinea că putem gestiona acest moment într-un mod optim", a transmis Mădălin Roşu într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit asociaţiei profesionale, având în vedere faptul că asigurătorul nu mai îndeplinea indicatorii de solvabilitate, respectiv de capital minim, fiind în incapacitate de plată, măsura retragerii autorizaţiei, luată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este una în concordanţă cu legislaţia şi normele generale de guvernanţă în domeniu.

"În acest moment, în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe este publicat Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite Fondului de Garantare să facă plăţi imediat după retragerea de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, respectiv majorarea plafonului de despăgubire de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare contract de asigurare", notează sursa citată.

ASF a retras autorizaţia de funcţionare a City Insurance

Citește și
protest anti trump washington
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

Autoritatea de Supraveghere a Financiară a anunţat, vineri, că a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

Instituţia menţionează, într-un comunicat de presă, că, în baza Deciziei nr. 714/03.06.2021, Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A avea obligaţia de a transmite spre aprobare către ASF un Plan de finanţare pe termen scurt, în termen de o lună de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, în vederea restabilirii nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă MCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată.

De asemenea, asigurătorul trebuia să transmită un Plan de redresare refăcut, în termen de 2 luni de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate pentru modificarea profilului de risc, astfel încât nivelul SCR să fie restabilit în termenul legal, de la data constatării nerespectării SCR prin Decizia ASF nr. 325/10.03.2021.

Totodată, începând cu date de 5 aprilie 2021, ASF aminteşte că a sesizat Ministerul Public, dar şi alte autorităţi ale statului cu privire la faptele constatate la SAR City Insurance S.A.

În perioada 2014-2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei precum şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

Zeci de mii de americani au protestat sâmbătă în oraşe mari, împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump, într-o zi marcată de asasinarea unei politiciene democrate în statul Minnesota.

Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord
Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord

Peste 50.000 de turiști se relaxează la mare, profită de vremea bună, dar și prețurile, încă mici din extrasezon. Pe unele plaje, însă au fost valuri mari și curenti foarte periculoși.

Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Recomandări

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.