Ce făceau proxeneții care racolau prin metoda Loverboy cu banii strânși de urma femeilor

×
Codul embed a fost copiat

Șapte persoane au fost reținute de procurorii DIICOT, într-un dosar de proxenetism. Potrivit procurorilor, ani la rând, cinci bărbați au racolat fete prin metoda Loverboy și le-au pus să se prostitueze atât în țară, cât și în străinătate.

Banii câștigați de ele ajungeau apoi în conturile altor persoane sau erau investiți în apartamente și mașini de lux.

Cei șapte suspecți, cinci bărbați și două femei, care sunt mamele unora dintre indivizii din grupare, au fost audiați mai multe ore de procurorii DIICOT. În final, toți au fost reținuți.

Cei cinci bărbați ar fi recrutat, vreme de mai bine de șapte ani, mai multe fete, prin metoda Loverboy.

Le promiteau că se vor căsători cu ele, ceea ce reiese și din unele mesaje trimise de victime. Una dintre femei îi spune unui suspect că ar trebui să cumpere o casă împreună, să-și întemeieze o familie, să aibă un copil și să trăiască în liniște.

Citește și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei
Mecanismul de sprijin la energie pentru consumatorii vulnerabili din România, după 1 iulie. Promisiunile lui Burduja

În realitate, susțin procurorii, indivizii le-au controlat și chiar agresat pe tinere, obligându-se să se prostitueze, atât în România, cât și în Spania, Germania, Marea Britanie și Emiratele Arabe.

Banii erau adunați de suspecți și fie ajungeau în conturile mamelor, fie erau folosiți pentru achiziționarea unor bunuri de lux - mașini sau apartamente. Clienții fetelor erau racolați din cluburi exclusiviste de la noi, sau prin anunțuri pe site-urile de profil.

Procurorii au făcut mai multe percheziții, de unde au ridicat două mașini de lux, sume importante de bani, telefoane, dar și pliculețe în care se bănuiește că ar fi droguri. De asemenea, a fost pus sechestru pe un apartament și o casă. La o adresă, anchetatorii au găsit și o femeie din Etiopia, care a fost preluată de cei de la Serviciul pentru Imigrări.

Cei șapte suspecți sunt cercetați pentru proxenetism, trafic de persoane, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Doi dintre ei au și antecedente penale.  

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Mecanismul de sprijin la energie pentru consumatorii vulnerabili din România, după 1 iulie. Promisiunile lui Burduja
Mecanismul de sprijin la energie pentru consumatorii vulnerabili din România, după 1 iulie. Promisiunile lui Burduja

Consumatorii vulnerabili din România vor beneficia de un nou mecanism de sprijin pentru facturile la energie electrică începând cu 1 iulie, odată cu liberalizarea pieței, promite Burduja.

A început oficial sezonul estival pe litoral. Stațiunile preferate de turiști în ultima zi cu prețuri reduse
A început oficial sezonul estival pe litoral. Stațiunile preferate de turiști în ultima zi cu prețuri reduse

A fost o zi perfectă de vară la malul mării. În stațiunea Mamaia apa a fost liniștită, ideală pentru familiile cu copii mici. Cei care au dorit să-și petreacă ziua la plajă în doi și-au găsit loc în zonele cu DJ și cocktailuri.  

„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou
„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou

Situația gravă de la Praid e departe de a se rezolva. De câte ori se vor produce prăbușiri în salină, râul Târnava Mică se va polua cu sare. Iar din această cauză, 40.000 de oameni din județul Mureș nu au apă curentă.

Recomandări
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator

Preşedintele american a declarat duminică la ABC News că este „deschis” ideii ca Vladimir Putin să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este „posibil” ca Statele Unite să se implice.

Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.