Ce arată primele verificări după accidentul din cariera minieră din Gorj. Autoutilitara nu transporta doar muncitori

×
Codul embed a fost copiat

Primele verificări ale poliţiştilor gorjeni în urma accidentului produs marţi la cariera Jilţ Sud arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă.

După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor nouă muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

”Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că astăzi, în jurul orei 13:30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autoutilitarei la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol. Poliţiştii au stabilit faptul că, în interiorul autoutilitarei, la momentul producerii incidentului, pe lângă muncitori, se mai aflau şi două tuburi metalice de acetilenă. În urma evenimentului, a rezultat rănirea a nouă persoane şi decesul a trei bărbaţi, de 29, 38, respectiv 48 de ani”, informează, marţi seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, conform news.ro.

Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, dintre cele cinci victime transportate la spitalul din Târgu Jiu, trei au rămas internate, iar două au refuzat internarea.

Citește și
ANRE
ANRE lansează o campanie națională de informare pentru consumatorii de energie electrică

Alte trei persoane aflate în autoutilitară au fost transportate la Spitalul Motru, unde sunt internate şi sunt în afara oricărui pericol. Alţi doi muncitori au fost transportaţi cu elicopterele SMURD la spitalul din Craiova. Ei sunt în afara oricărui pericol, conform informaţiilor obţinute de la reprezentanţii spitalului.

Cazul a fost cercetat la locul accidentului de o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliţiei Municipiului Motru şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru.

Şoferul autoutilitarei a fost dus la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, urmând să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dosarul penal deschis de poliţişti vizează ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a declarat la Euronews România că în autovehicul se aflau 16 persoane.

Ministrul Energiei cere demisii

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a solicitat demisia a trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe cale ierarhică, ce răspund direct de activitatea Carierei Jilţ Sud, el menţionând că tragedii precum cea de marţi, care s-a soldat cu trei morţi şi mai mulţi răniţi, nu trebuie să se mai întâmple.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Fratele unuia dintre minerii morţi în cariera din Gorj: „Cum, mă, cum să fie mort? Poate trăia dacă aveau drumuri făcute!”
Fratele unuia dintre minerii morţi în cariera din Gorj: „Cum, mă, cum să fie mort? Poate trăia dacă aveau drumuri făcute!”

Fratele uneia dintre victimele accidentului produs marţi după-amiază în judeţul Gorj şi în care trei muncitori au murit, a avut o reacţie dură la adresa autorităţilor atunci când a aflat despre tragedie.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie
Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că, după 1 iulie, când se elimină plafonarea prețurilor la energie, statul ar putea sprijini românii vulnerabili prin tichete lunare de 71 de lei.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.