Ce a pățit un sucevean după ce și-a bătut fosta soție și a încercat să o violeze

viol
Shutterstock

Un bărbat din judeţul Suceava a fost arestat preventiv după ce şi-a bătut fosta soţie şi a încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, fără acordul ei.

 

Femeia originară din comuna Ilişeşti, judeţul Suceava, a sesizat în cursul zilei de sâmbătă, prin numărul de urgenţă 112, că a fost agresată de fostul soţ. Iniţial, poliţiştii au emis un ordin provizoriu de protecţie, prin care s-a dispus ca bărbatul să părăsească temporar locuinţa comună din Ilişeşti şi să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de fosta soţie, potrivit news.ro.

După ce şi femeia a fost audiată, anchetatorii au extins cercetările şi au adunat noi probe la dosar. Astfel, bărbatul a fost acuzat de violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă la infracţiunea de viol.

Potrivit poliţiştilor, vineri seară, bărbatul i-a adresat femeii ameninţări cu moartea, după care a scos-o cu forţa din casă şi a lovit-o, încercând totodată să întreţină relaţii sexuale cu aceasta fără acordul ei.

Agresorul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, după care magistraţii de la Judecătoria Gura Humorului au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Citește și
Bătaie între fete de clasa a V-a, la o școală din Câmpina. Poliția face audieri
Bătaie între fete de clasa a V-a, la o școală din Câmpina. Poliția face audieri
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Învățătorul din Vaslui care a bătut un elev cu un băț este lăudat de primar: „Bătaia e ruptă din Rai. I-aș strânge mâna”
Învățătorul din Vaslui care a bătut un elev cu un băț este lăudat de primar: „Bătaia e ruptă din Rai. I-aș strânge mâna”

Primarul din comuna Șuletea, Ciprian Tamaș, îi ia apărarea învățătorului care a bătut cu un băț un elev pentru că nu știa tabla înmulțirii.

Bătaie între fete de clasa a V-a, la o școală din Câmpina. Poliția face audieri
Bătaie între fete de clasa a V-a, la o școală din Câmpina. Poliția face audieri

Trei eleve din Câmpina s-au bătut la școală, iar poliția a deschis o anchetă după ce filmarea incidentului a ajuns în spațiul public.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.