Ce a făcut un fermier din Timiș după ce i-au murit 30 de porci, în loc să anunțe autoritățile. Urmările sunt dramatice

×
Codul embed a fost copiat

Un fermier din Timiș este cercetat pentru „răspândirea bolilor la animale”, după ce în luna septembrie 30 de porci din gospodăria sa au murit - cel mai probabil de pestă porcină.  

În loc să anunţe autorităţile, i-a îngropat. În acest fel a dus la răspândirea bolii, iar urmările sunt dramatice. Pesta a ajuns și într-o fermă cu 40.000 de porci din apropiere, iar toţi au fost sacrificaţi.

Săptămâna trecută, reprezentanții celui mai mare producător de carne de porc din țară au anunțat autoritățile că mai multe animale din fermă din localitatea Parța au murit. S-a luat decizia sacrificării celor 40.000 de porci din fermă și a început ancheta epidemiologică.

Ce au descoperit anchetatorii după ce zeci de mii de porci au murit la o fermă

Au fost verificate toate fermele din apropiere, iar autoritățile au descoperit că unui fermier, încă de la începutul lunii septembrie, i-au murit 30 de porci.

Nu a anunțat însă medicii veterinari și i-a îngropat la doar 20 de centimetri sub pământ. În acest fel focarul s-a extins, iar autoritățile susțin că dacă ar fi anunțat la timp, probabil boala nu ajungea și la cealaltă fermă. Polițiștii îl cercetează acum pe fermierul de 52 de ani.

Citește și
Bill Gates vaccin
Ce spune Bill Gates despre posibilitatea unei noi pandemii, noi modalități de vaccinare și zvonurile care circulă despre el

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
O descoperire legată de tumorile cauzate de poluare schimbă tot ce se știa despre cancer
O descoperire legată de tumorile cauzate de poluare schimbă tot ce se știa despre cancer

Cercetătorii au anunțat că au descoperit modul în care poluarea aerului conduce la cancer, într-o descoperire care ne transformă complet înțelegerea modului în care apar tumorile.

Ce spune Bill Gates despre posibilitatea unei noi pandemii, noi modalități de vaccinare și zvonurile care circulă despre el
Ce spune Bill Gates despre posibilitatea unei noi pandemii, noi modalități de vaccinare și zvonurile care circulă despre el

Bill Gates, miliardarul american cunoscut pentru cele mai mari investiții în probleme de sănătate publică la nivel internațional, a vorbit despre posibilitatea unei noi pandemii.

Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave
Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Un studiu publicat miercuri în revista științifică The Lancet a dezvăluit cauza morții premature a nouă milioane de oameni în 2019.

Criza climatică ar putea crea viitoare pandemii. Cercetători: Peste 15.000 de viruși se vor răspândi
Criza climatică ar putea crea viitoare pandemii. Cercetători: Peste 15.000 de viruși se vor răspândi

Cercetătorii americani au descoperit că vor exista cel puțin 15.000 de cazuri în care virușii se vor transfera între specii în următorii 50 de ani.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.