Cazinoul din Constanța, redeschis publicului după cinci ani de lucrări. Condițiile în care poate fi vizitat
Momente festive la malul mării. De ziua orașului Constanța, se inaugurează oficial Cazinoul, iar turiștii vor putea în sfârșit să viziteze superba clădire care a fost minuțios refăcută timp de cinci ani.
Sărbătoare miercuri la Constanța nu doar pentru că este ziua orașului de la malul mării, ci și pentru că astăzi se inaugurează oficial Cazinoul, frumoasa clădire simbol.
După ce s-a încheiat un recital susținut de corul Madrigal, a avut loc un concert de vioară și au fost mai multe alocuțiuni ale invitaților, iar de la ora 15 turiștii vor putea intra în superba clădire de la malul mării.
Până pe 25 mai, porțile Cazinoului vor fi deschise între orele 10:00 și 17:30.
În clădire vor avea acces însă doar cei care și-au făcut rezervări pe site-ul Primăriei. Toate biletele au fost epuizate deja și se va intra în serii din jumătate în jumătate de oră.
După sărbătorile dedicate Zilei Constanței, autoritățile locale vor stabili un preț de vizitare al Cazinoului. Lucrările la Cazinoul din Constanța au durat 5 ani și au costat peste 230 de milioane de lei.