Câți români vin cu avionul acasă de sărbători. Vor sta în țară în medie 9 zile

Aglomerație pe aeroporturi și în vămi. Românii din diaspora se întorc în țările care i-au „adoptat”, după Paște
Pro TV

Opt din zece români din Diaspora (79%) şi-au planificat zborurile spre România, între 15 şi 31 decembrie, pentru a petrece sărbătorilor de iarnă, arată o analiză publicată de o platformă de rezervări online.

În acest context, datele Vola.ro evidenţiază faptul că, în perioada sărbătorilor, preţul mediu al unui bilet de avion către România este de 211 de euro.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte aeroporturile pe care aterizează românii din străinătate, clasamentul poziţionează Otopeni pe primul loc, care va gestiona 67% dintre zborurile românilor care se întorc în ţară, acesta fiind urmat de aeroporturile din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Suceava şi Bacău.

Cei mai mulţi oameni se întorc din ţările în care se află comunităţi numeroase de români: Italia, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania, Spania. În acelaşi timp, pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, cele mai multe zboruri ale diasporei vor fi din Bruxelles, Londra, Paris, Milano şi Madrid.

De altfel, românii plecaţi în străinătate se întorc în ţară preponderent din Bruxelles, Paris, Londra, Dublin, Milano, Roma, Dortmund, Madrid, Bologna şi Frankfurt.

Citește și
bruxelles
Târg la Bruxelles organizat de diaspora românească. „Cel mai bine s-a vândut kürtőskalács”

Cele mai multe rezervări le-au făcut românii din Italia

În topul ţărilor cu cele mai multe rezervări cu destinaţia România se află: Italia - cu 22,4% din numărul total al rezervărilor, Germania (13,7%), Marea Britanie (13%), Belgia (12,2%). La polul opus, cu procente mai mici, se situează Franţa, Irlanda, Spania, Danemarca, Elveţia şi Austria.

La capitolul tarifelor pentru biletele spre România, în perioada sărbătorilor (15 decembrie - 2 ianuarie), un bilet de avion către Sibiu costă, în medie, 300 de euro. Pe lista mai regăsim Suceava, cu un preţ de 230 de euro/bilet, Bacău (218 euro), Iaşi (217 euro), Bucureşti (214 euro), Timişoara (202 euro) şi Cluj (200 de euro).

Conform analizei de specialitate, cu un preţ mediu de sub 200 de euro/bilet de avion, se află: Satu Mare, Craiova, Târgu Mureş, Oradea, Baia Mare şi Constanţa. "Există şi câteva recorduri de sezon la acest capitol: cel mai ieftin bilet spre România între 15 decembrie şi 2 ianuarie a costat numai 51 de euro, pe ruta Roma - Suceava. La polul opus, cel mai scump bilet a fost 2.142 de euro pentru un zbor Vancouver - Bucureşti", notează Vola.ro.

Durata medie de ședere a românilor în țară este de 9 zile

Aproape şapte din zece rezervări de bilete (68%) au fost efectuate cu 31 - 90 de zile înainte de data zborului, 17% cu mai puţin de 30 de zile înainte şi 15% cu peste 90 de zile în avans.

Datele citate arată că durata medie de şedere a românilor din Diaspora în ţară este de nouă zile.

Platforma de rezervări online anunţă lansarea, în această perioadă, a campaniei "Hai Acasă", prin intermediul căreia şi-a propus să descopere cele mai emoţionante poveşti ale românilor plecaţi în afara ţării şi motivele pentru care ei vor să vină aproape de cei dragi, de sărbători.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu diaspora română din Israel: „Cuvintele nu pot alina pierderea persoanelor dragi”
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu diaspora română din Israel: „Cuvintele nu pot alina pierderea persoanelor dragi”

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marţi, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Tel Aviv, cu reprezentanţii comunităţii românilor din Israel, el transmiţând că în astfel de momente, cuvintele nu pot alina pierderea persoanelor dragi.

Târg la Bruxelles organizat de diaspora românească. „Cel mai bine s-a vândut kürtőskalács”
Târg la Bruxelles organizat de diaspora românească. „Cel mai bine s-a vândut kürtőskalács”

Diaspora românească din Belgia a organizat la Bruxelles un târg dedicat antreprenorilor români de acolo.

 

Secetă extremă în Spania și Italia. Românii din diaspora sunt îngrijorați de scumpirile care vor urma
Secetă extremă în Spania și Italia. Românii din diaspora sunt îngrijorați de scumpirile care vor urma

Este secetă extremă în estul Spaniei: de trei ani n-a mai plouat cum trebuie, rezervele de apă sunt aproape epuizate, iar autoritățile vor să înăsprească restricțiile pe care le-au impus încă din toamnă.

Aglomerație pe aeroporturi și în vămi. Românii din diaspora se întorc în țările care i-au „adoptat”, după Paște
Aglomerație pe aeroporturi și în vămi. Românii din diaspora se întorc în țările care i-au „adoptat”, după Paște

Mii de români care locuiesc în străinătate se întorc după sărbători în țările în care lucrează. În vămi, traficul a fost aglomerat, iar poliția a suplimentat personalul.

Românii din diaspora s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe șoferii de camioane care își petrec Paștele departe de casă
Românii din diaspora s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe șoferii de camioane care își petrec Paștele departe de casă

Românii din diaspora s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe șoferii de camioane care își petrec Paștele departe de casă.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.