Câte zile libere legale au românii de Paște în 2022

paste, florii, zile libere
Shutterstock

Românii vor beneficia de o minivacanță de patru zile în luna aprilie pentru sărbătorile de Paște.

Pe ce dată pică Paștele în 2022

În acest an, zilele libere cu ocazia sărbătorii Paștelui Catolic sunt 15 aprilie – Vinerea Mare, 17 și 18 aprilie – prima şi a doua zi de Paște.

În schimb, sărbătorile legale aferente Paștelui Ortodox sunt 22 aprilie – Vinerea Mare, 24 şi 25 aprilie – prima şi a doua zi de Paște.

Cum va fi vremea de Florii și Paște?

Deși se spune că așa cum o să fie vremea de Florii, așa va fi și de Paşte, meteorologii au cu totul altă părere.

Citește și
cristina neagu
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal. Nume mari din sport și din lumea publică i-au fost alături. FOTO

Conform previziunilor specialiștilor, la sfârșitul săptămânii o să ne bucurăm de soare, însă de Înviere va fi destul de frig, iar la munte vor fi chiar temperaturi negative. În plus, sunt anunțate ploi în aproape toată țara.

Dacă alegeți să mergeți la mare de Florii, trebuie să știți că vor fi între 16 și 18 grade ziua și cel mult 8 noaptea. Este puţin probabil să plouă. De Paște, în schimb, va fi mai frig. Vor fi cel mult 12 grade ziua și numai 6 grade noaptea. În plus, pentru noaptea de înviere ar fi bine să aveţi şi o umbrelă.

La munte se încălzeşte în acest weekend noaptea temperaturile rămân pozitive iar riscul de ploaie este mic. De Paște însă se strică vremea. Ziua vor fi cel mult 8 grade iar noaptea temperaturile devin negative. Ba chiar va ninge la mare altitudine, iar meteorologii cred că se va aşterne un strat de zăpadă numai bun pentru schiat.

În București, în noaptea de înviere vor fi doar 6 grade Celsius în centrul orașului și cel mai probabil va ploua.

În 2022, doar 6 din zilele libere pică în weekend, restul de 9 fiind în cursul săptămânii.

Sărbătorile legale din 2022:

1 și 2 ianuarie 2022 (Anul Nou) – sâmbătă și duminică
24 ianuarie 2022 (Ziua Unirii) – luni – minivacanță – 3 zile libere
22 aprilie 2022 (Vinerea Mare) – vineri
24 și 25 aprilie 2022 (Paștele) – duminică și luni, ca în fiecare an (în total 4 zile)
1 mai 2022 (Ziua Muncii) – duminică
1 iunie 2022 (Ziua Copilului) – miercuri;
12 și 13 iunie 2022 (Rusaliile) – duminică și luni, ca în fiecare an
15 august 2022 (Adormirea Maicii Domnului) – luni – minivacanță de 3 zile
30 noiembrie 2022 (Sfântul Andrei) – miercuri
1 decembrie 2022 (Ziua Națională) – joi – posibilitate de 5 zile libere cu punte de o zi liberă (vinerea), dacă aprobă Guvernul
25 și 26 decembrie 2022 (Crăciunul) – duminică și luni – minivacanță de 3 zile

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal. Nume mari din sport și din lumea publică i-au fost alături. FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal. Nume mari din sport și din lumea publică i-au fost alături. FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.

Tânăr de 20 de ani din Galați, bătut până la moarte de trei indivizi, după o petrecere. Agresorii au fost arestați
Tânăr de 20 de ani din Galați, bătut până la moarte de trei indivizi, după o petrecere. Agresorii au fost arestați

Un tânăr de 20 de ani a murit, după ce a fost bătut de trei indivizi, la o petrecere de majorat din judeţul Galaţi. Agresorii sunt în custodia poliţiştilor.

Gigi Becali a apărut cu o cruce uriașă și agheasmă pe Calea Victoriei, după Bucharest Pride. GALERIE FOTO
Gigi Becali a apărut cu o cruce uriașă și agheasmă pe Calea Victoriei, după Bucharest Pride. GALERIE FOTO

La o zi după marșul comunității LGBT, Gigi Becali a organizat o nouă procesiune pe Calea Victoriei, o contramanifestație devenită obișnuință în ultimii ani.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.