Cătălin Drulă: Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti s-ar putea finaliza în acest an

Tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova - Piteşti
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii România

Stadiul fizic al lucrărilor la Tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova - Piteşti este de 75% şi sunt toate şansele ca acest segment să fie finalizat în 2021, a afirmat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Am vrut să mă asigur că suntem în linie dreaptă pentru respectarea promisiunii că vom finaliza Tronsonul 2, anul acesta. Tronsonul 2 este vital pentru ocolirea oraşelor Slatina şi Balş. În prezent, zeci de mii de şoferi pierd ore în trafic în fiecare săptămână pentru traversarea celor două localităţi. Acest calvar se va încheia când deschidem Tronsonul 2", a spus ministrul Drulă, în timpul vizitei pe care a efectuat-o pe şantierul acestui obiectiv.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, oficialul a constatat faptul că stadiul fizic al lucrărilor este de 75% şi că mobilizarea constructorului înseamnă circa 1.400 de lucrători şi 380 utilaje pe şantierul în lucru.

Construcţia tronsonului 2 Balş - Slatina (km 17+700 - 57+550) din cadrul Drumului expres Craiova - Piteşti este realizată de Asocierea SA & PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL - SC Consitrans SRL, iar valoarea contractului se ridică la 1,454 miliarde lei, fără TVA.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
VIDEO. ”Autostrada Ford”. Muncitorii au început să toarne asfalt pe tronsonul 2
VIDEO. ”Autostrada Ford”. Muncitorii au început să toarne asfalt pe tronsonul 2

Compania Națională de istrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat, vineri, imagini cu lucrările de construcții pe tronsoanele 2 și 3 ale Drumului Expres Craiova - Pitești, cunoscut și ca "Autostrada Ford".

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.