Cât ar putea plăti la curent, în vară, o familie care se încadrează în plafonul minim de sub 100 de kilowați-oră pe lună

×
Codul embed a fost copiat

La vară, facturile la electricitate s-ar putea dubla pentru unii clienţi. Mai mulți furnizori au anunțat majorări de prețuri care i-ar afecta în special pe cei care au consum mic.

Se va întâmpla după expirarea schemei de plafonare prelungită recent pentru încă 3 luni. Prețurile au urcat și pe piața europeană. Marile companii de furnizare a energiei electrice au trimis consumatorilor oferte pentru la vară, cu prețuri mai mari. De exemplu, unul dintre liderii de piață anunță un preț final de 1,4 lei pe kwh. Alți furnizori mari au trimis oferte cu 1,5 lei, în timp ce compania de stat a majorat cu aproximativ 20 de bani kilowattul, până la 1 leu, cu mici diferențe, în funcție de zona de distribuție.

Astfel, cineva care are un consum mic, de exemplu de 80 de kwh, ar putea să plătească o factură de peste 112 lei la unul dintre furnizori, de la 54 de lei, acum. Pe de altă parte, pentru o gospodărie cu un consum mare, de peste 300 de kwh, factura se majorează cu doar 30 de lei.

Până în iulie, însă, consumatorii beneficiază de prețuri plafonate şi NU vor plăti facturi mai mari.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Pot reflecta o situație de moment din piață, o situație care într-adevăr este caracterizată de prețuri mai mari. La gaz se poate constata o creștere de 65% pe piața europeană față de acum câteva luni, și la energie electrică de aproximativ 20-25%.”

Citește și
factura
Facturile la curent s-ar putea dubla de la 1 iulie. Ofertele de preț ale furnizorilor de energie electrică

Însă, în funcție de evoluția de pe piața europeană, dar și de concurența din țară, nu este exclus ca ofertele să se îmbunătățească din iulie. Ar fi de mare ajutor și punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție.

Laurențiu Urluescu, AFEER:Este mecanismul oricărei piețe, în momentul liberalizării, se face concurența și cu cât concurența este mai mare, cu atât prețurile sunt mai corecte.

Pentru cei care au dificultăți în a-și plăti facturile, Guvernul a anunțat că va pregăti măsuri de sprijin în perioada următoare.

Corina Murafa, expert energie: „În momentul în care o gospodărie, după ce își plătește facturile la energie cade sub pragul de sărăcie relativă, care în România este undeva pe la 1.200 de lei pe membru de gospodărie, atunci să fie îndreptățit să primească o compensație sub forma unui voucher la energie.”

Pentru cei care au panouri fotovoltaice și produc energie verde, compania de stat oferă un preț diferit.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Explicația oficială a companiei de stat Hidroelectrica privind majorarea cu 60% a tarifului la energia produsă
Explicația oficială a companiei de stat Hidroelectrica privind majorarea cu 60% a tarifului la energia produsă

Hidroelectrica a răspuns la constatările Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România privind majorarea tarifelor la energie.

Facturile la curent s-ar putea dubla de la 1 iulie. Ofertele de preț ale furnizorilor de energie electrică
Facturile la curent s-ar putea dubla de la 1 iulie. Ofertele de preț ale furnizorilor de energie electrică

Facturile la electricitate s-ar putea dubla de la 1 iulie, după expirarea perioadei de plafonare prelungită de Guvern. Actualele oferte de preț ale furnizorilor de energie electrică începând cu data respectivă sunt cuprinse între 1,45 și 1,6 lei/KWh.

Compania de stat Hidroelectrica va scumpi energia electrică începând cu 1 aprilie 2025 cu 60%
Compania de stat Hidroelectrica va scumpi energia electrică începând cu 1 aprilie 2025 cu 60%

Hidroelectrica, principalul producător şi furnizor de energie electrică din România, informează că, începând cu 1 aprilie 2025, va aplica o ajustare a preţului energiei electrice active pentru energia furnizată clienţilor săi.  

Guvernul prelungește schema de plafonare a prețurilor la energie și gaze și după 1 aprilie, însă pe perioade diferite
Guvernul prelungește schema de plafonare a prețurilor la energie și gaze și după 1 aprilie, însă pe perioade diferite

Schema de plafonare a prețurilor la electricitate și gaz va fi astăzi aprobată de Guvern și va intra în vigoare începând cu 1 aprilie.

Proiect: Facturi mai mici la energie și panouri solare, chiar și la bloc. “Acum nu e un niciun beneficiu pentru locatari
Proiect: Facturi mai mici la energie și panouri solare, chiar și la bloc. “Acum nu e un niciun beneficiu pentru locatari"

Românii care locuiesc la bloc ar putea deveni prosumatori, și vor plăti mai puțin la facturi, dacă își vor monta panouri fotovoltaice pe terasa clădirii în care locuiesc.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.