Care sunt cele mai bune vinete vândute în România, dar aduse din străinătate. "Am familii care le comandă cu sacii"

×
Codul embed a fost copiat

Salata de vinete nu lipsește, în aceste zile, de pe mesele noastre. Iar soiurile de vinete cultivate s-au înmulțit. Găsim în grădini și pe tarabe vinete românești, dar și din Japonia, America sau Bangladesh.

Cele japoneze, de pildă, au mai puține semințe. Toate sunt coapt și transformate în salate delicioase ori zacuscă.

Albe, uriașe ori subțiri, mici de doar 10 grame sau verde fistic, soiurile de vinete au un gust aparte.

O femeie din Timiș cultivă șase soiuri de vinete.

Luminița Pujad, legumicultor: "Pulpa este albă și sunt dulci, nu au deloc amăreala vinetelor obișnuite. Acestea, subțiri, se pot găti altfel decât salata de vinete obișnuită. Asiatic. Deci, făcute la tigaie cu sos de soia, cu ulei de susan".

Citește și
legume baby
Legumele și fructele în miniatură ajung tot mai des şi în farfuriile de acasă. „Baby prazul are un gust mult mai delicat”

Iar cele albe...

Luminița Pujad, legumicultor: "Au pulpa foarte albă și sunt foarte untoase. Astea merg foarte bine la salata tradițională de vinete".

La cativa kilometri distanță, un alt legumicultor a pariat pe vinetele japoneze.

Ioan Jivu, legumicultor: "Sunt două forme: lungi și ca un fel de inimă. Alt soi. Tot de la el e".

Gustul mult mai dulce îi face pe clienți să le cumpare.

Luminița Pujad, legumicultor: "Am fost acum 15 ani într-o vizită, în Japonia, să văd cum funcționează sistemul, pentru că ei au pus la punct acest sistem. Am familii care efectiv îmi comandă cu sacii pentru vinetele acestea verzi".

Clientă: "Sunt mult mai bune, au mai puține semințe mi se pare mie și au un gust mai diferit. Salata de vinete e mai bună făcută cu ele".

Salata de vinete coapte poate fi reintrepretată în salata de vinete japoneze, doar că fără maioneză.

Remus Tomici, chef bucătar: "Conține exact aceleași ingrediente pe care le folosim și în salata noastră tradițională, doar că uleiul îl vom pune încins, la sfârșit".

Pentru că nu au semințe, cele albe și cele verzi se potrivesc de minune în locul pastelor în parmigiana cu somon.

Remus Tomici, chef bucătar: "Puțină lămâie și sosul de roșii care este acid tocmai pentru a balansa gustul, epntru că aceste două soiuri de vinete sunt dulci".

Potrivit Institutului Național de Statistică, suprafața cultivată cu vinete la nivelul țării în ultimii trei ani a scăzut ușor. Asta si din cauza căldurilor excesive. Vânăta este o legumă iubitoare de apă iar agricultorii cheltuiesc mai mult pentru irigarea acestor culturi.

Lucruri utile despre vinete

legumă de toamnă, ele sunt tehnic un fruct, deoarece cresc dintr-o plantă cu flori și conțin semințe.

Pentru a te bucura la maximum de beneficiile vinetelor, este esențial să știi cum se coc cel mai bine vinetele și să le pregătești corect.

Dacă vrei să explorezi rețete delicioase, îți recomandăm să încerci cum scoți gustul amar din vinete pentru un rezultat perfect în fiecare rețetă. 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Salata de vinete nu e o salată, ci o maioneză plină de calorii. Cum este sănătos să consumăm această legumă
Salata de vinete nu e o salată, ci o maioneză plină de calorii. Cum este sănătos să consumăm această legumă

Salata de vinete nu e o salată, ci o maioneză plină de calorii. În schimb vânăta, ca atare, are extrem de puține calorii.  

Legumele și fructele în miniatură ajung tot mai des şi în farfuriile de acasă. „Baby prazul are un gust mult mai delicat”
Legumele și fructele în miniatură ajung tot mai des şi în farfuriile de acasă. „Baby prazul are un gust mult mai delicat”

După ce au cucerit restaurantele, legumele și fructele în miniatură ajung tot mai des şi în farfuriile noastre de acasă. Pe lângă morcovi și spanac, găsim de cumpărat vinete, dovlecei, porumb, ananas ori pepeni, ca de jucărie.

Minunății culinare la malul mării. Cu ce preparate s-au delectat turiștii pe litoral
Minunății culinare la malul mării. Cu ce preparate s-au delectat turiștii pe litoral

Sarailii, baclavale, plăcinte cu carne, vinete umplute, dulceață de smochine și nu în ultimul rând, șuberek.

Este sezonul vinetelor, iar producția e foarte bună. Cum se pot coace acasă, pe caniculă
Este sezonul vinetelor, iar producția e foarte bună. Cum se pot coace acasă, pe caniculă

Vremea foarte caldă ajută vinetele să crească, mari și frumoase. Anul trecut, am obținut cea mai mare producție de vinete din ultimii 4 ani - peste 143.000 de tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Mii de tone de varză și vinete riscă să rămână pe câmp anul acesta. Ce soluții au fermierii
Mii de tone de varză și vinete riscă să rămână pe câmp anul acesta. Ce soluții au fermierii

Mii de tone de vinete și varză rămân să putrezească pe câmp. În județul Arad, legumicultorii spun că marfa este multă și prea ieftină, iar costurile de producție și recoltare prea mari, astfel că nu reușesc să își scoată invesția.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.