Care sunt alimentele de bază la care ar urma să scadă prețurile. Măsurile ar fi valabile pentru cel puțin trei luni

×
Codul embed a fost copiat

Prețurile unor alimente de bază ar urma să scadă în perioada următoare. Autoritățile au discutat cu reprezentanții marilor magazine, iar aceștia au trecut pe listă - printre altele - carnea, uleiul, brânzeturile, mălaiul și făina.

Oficialii susțin că producătorii nu vor fi afectați. Procesatorii și comercianții vor reduce prețurile pentru că li se va impune un anumit procent la adaosul comercial, posibil prin ordonanță de urgență.

După ce au avut o zi la dispoziție pentru discuții, reprezentanții marilor magazine au întocmit o listă cu produsele pentru care se pot angaja să scadă prețul în perioada următoare.

Sunt vizate zece categorii de alimente: pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, dar și unele legume și fructe care nu sunt perisabile și pot fi depozitate.

Prețurile vor fi reduse așa cum s-a întâmplat deja în cazul laptelui. Doar că acum, atât lanțurile de magazine cât și procesatorii vor avea vor avea impus un adaosul comercial, stabilit prin act normativ, potrivit unor sursr din interiorul guvernului.

Citește și
voluntari români în herson
Disperarea atinge cote maxime în Herson: "Dați-mi, vă rog, și mie o pungă! Sunt româncă de-a voastră și am băiatul pe front"

Reprezentanții comercianților spun că nu sunt luate în calcul și produsele din gamele ci mai degrabă cele din mărcile proprii.

Surse guvernamentale spun că măsurile de reducere a prețului pentru alimentele de bază vor fi valabile pentru cel puțin trei luni, în așa fel încât acestea să fie mai abile pentru populație. Consiliul Concurenței este cel care ar urma să monitorizeze situația.

Oficialii au rămas la varianta ca plafonările să se aplice adaosurilor comerciale de la procesatori, distribuitori și până la magazine.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Avem astfel toate condițiile pentru ca în perioada următoare să finalizăm un acord sau un act normativ. Și vreau să subliniez foarte clar, va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români.”

De cealaltă parte, producătorii spun că momentul ales pentru aceste măsuri nu este cel mai potrivit și asta pentru că pe timpul verii, majoritatea categoriilor de produse luate în vizor de autorități pentru reducerea prețului sunt mai ieftine. Legumele, fructele ori laptele, de exemplu, sunt din abundență vara, așadar și prețul lor e mai scăzut. Iar în cazul ouălor ori al cărnii, consumul în această perioadă este mai mic.

Geanina Ghimiș, șeful fermei: „Eu consider că nu este o perioadă bine aleasă pentru că vara, cel puțin la noi, scade foarte mult cererea. Prețul în perioada de vară oricum scade destul de mult, este cu 30 de bani, de exemplu, mai mic ca acum două luni.”

Și nu toți cei implicați au fost incluși în discuții până acum. Așa susțin, de exemplu, distribuitorii.

Reporter: Casa de Comerț Unirea comercializează produse? Dacă da, care este adaosul practicat, cât ar vrea să lase?

Ovidiu Gheorghe, președintele Asociației Distribuitorilor de Bunuri din România: „Eu cred că este o discuție pe care ministrul ar trebui să o aibă cu sine însuși sau cu persoanele desemnate și apoi să vină să propună ceva fezabil mediului de afaceri. Marjele de profit în distribuție sunt foarte mici. Între 1,8 și 3%, depinde de produs. Dacă ni se taie marja de profit, cu siguranță nu avem de ce să mai operăm în piață.”

Acest model de reducere a prețurilor în urma unor înțelegeri între guvernanți și lanțurile de magazine se derulează și în Franța.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Se ieftinesc 8 alimente de bază, dar nu se știe cu cât. În Franța, un retailer aflat și în România ieftinește 500 de produse
Se ieftinesc 8 alimente de bază, dar nu se știe cu cât. În Franța, un retailer aflat și în România ieftinește 500 de produse

Marile magazine din România vor ieftini temporar alimentele de bază, fără a preciza deocamdată cu cât vor reduce prețurile. În comparație, retailerul Carrefour, prezent și în România, a ieftinit produsele de bază, nu doar alimentare, cu 10%.  

Disperarea atinge cote maxime în Herson:
Disperarea atinge cote maxime în Herson: "Dați-mi, vă rog, și mie o pungă! Sunt româncă de-a voastră și am băiatul pe front"

Războiul pornit de Putin i-a adus în pragul disperării pe cei care locuiesc în regiunea ucraineană Herson. Oamenii trăiesc la limita sărăciei, iar când primesc o pungă cu alimente nu își mai încap în piele de bucurie.

Noul guvern și-a început în forță mandatul. Prima decizie luată de Ciolacu: și-a mutat locul la masă
Noul guvern și-a început în forță mandatul. Prima decizie luată de Ciolacu: și-a mutat locul la masă

Proaspăt instalat la Palatul Victoria, noul guvern vrea să-i convingă pe producătorii și comercianții de alimente de bază să renunțe la o parte din adaosul comercial, pentru ca prețurile de la raft să scadă.  

Cinci alimente pe care le poți consuma în siguranță după data de expirare, pentru a combate risipa alimentară
Cinci alimente pe care le poți consuma în siguranță după data de expirare, pentru a combate risipa alimentară

Puțini știu că unele alimente pot fi consumate chiar și după data de expirare. Specialiștii îndeamnă la combaterea risipei alimentare și explică de ce anumite produse pot fi mâncare chiar și în afara termenului de valabilitate.  

Ritual de sacrificare pe un vulcan activ. De ce au aruncat mii de oamenii legume și animale în crater | GALERIE FOTO
Ritual de sacrificare pe un vulcan activ. De ce au aruncat mii de oamenii legume și animale în crater | GALERIE FOTO

Mii de hinduși au urcat, luni, pe un vulcan activ indonezian pentru a arunca animale, alimente și alte ofrande în crater, în cadrul unei ceremonii religioase vechi de secole.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.