Carambol pe DN 1. Șase mașini au fost implicate într-un accident. Două persoane primesc îngrijiri medicale

carambol
Politia Romana

Şase maşini au fost implicate, duminică, într-un accident rutier pe DN 1, în judeţul Braşov, iar două persoane primesc îngrijiri medicale. Traficul este restricţionat, valorile de trafic fiind ridicate.

”La acest moment traficul rutier se desfăsoară cu restricţii pe DN1, în zona localităţii Perşani, ca urmare a unui accident de circulaţie, ce a avut loc cu puţin timp în urmă. În accident sunt implicate 6 autovehicule”, a transmis, duminică, IPJ Braşov.

Sursa citată a precizat că 2 persoane, ocupanţi în autovehicule, beneficiază de sprijin medical.

La faţa locului sunt prezente echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic şi se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul.

”Din cauza poziţiei vehiculelelor, circulaţia rutieră este blocată pe un sens de mers, drept pentru care vehiculele sunt dirijate în mod altermativ pe banda de mers disponibilă, urmând a fi redată, în integralitate, după finalizarea activităţilor de cercetare şi îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”, a mai transmis sursa citată.

Citește și
loto
Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro

Din cauza valorilor de trafic ridicate la acest moment pe DN1, Poliţia Braşov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă în condus şi să respecte semnalizarea rutieră.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro
Extrageri LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc sunt programate duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Tragedie în Constanţa. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp
Tragedie în Constanţa. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 10 al unui hotel din Olimp

Un bărbat de 58 de ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al zecelea al unui hotel din staţiunea Olimp. El a fost găsit inconştient şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat.

Tradiții de Rusalii și semnificația sărbătorii. Ce înseamnă Pogorârea Sf. Duh și ce rugăciune se rostește astăzi
Tradiții de Rusalii și semnificația sărbătorii. Ce înseamnă Pogorârea Sf. Duh și ce rugăciune se rostește astăzi

Sărbătoarea de Rusalii sau Cincizecimea ori Pogorârea Sfântului Duh, așa cum mai este numită, are loc la 50 de zile după Paște și marchează întemeierea Bisericii Creștine.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.