Capul mafiei țigărilor din Arad, arestat în lipsă şi dat în urmărire naţională după ce a dispărut din nou

×
Codul embed a fost copiat

Cel considerat liderul unei importante rețele internaționale de trafic cu țigări a fost dat în urmărire naţională după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Este vorba despre Cosmin Mladin, pe care poliţiştii l-au căutat la mai multe adrese din Arad.

Și în cazul lui Daniel Copil, implicat în acelaşi dosar, a fost luată aceeaşi măsură preventivă. El a fost găsit de oamenii legii și dus în spatele gratiilor. Cei doi sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă cu țigări și spălare de bani.

Mladin și Copil a fost reținuți vineri, în Bucureşti. Tribunalul București l-a arestat preventiv abia luni, după ce a amânat pronunțarea, iar Mladin nu a mai fost găsit pentru a fi pusă în aplicare decizia, potrivit Ziua de Vest.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Arad, în tot judeţul au fost formate filtre rutiere, în încercarea de prindere a fugarului.

Citește și
wizz air
Mai mulți pasageri au primit e-mailuri eronate din partea Wizz Air. Compania a trimis un mesaj de avertizare

Numele lui Cosmin Mladin este legat de traficul de ţigări de contrabandă, presa locală şi naţională numindu-l lider al acestor afaceri ilegale în judeţul Arad.

Arestarea în lipsă a lui Mladin are legătură cu o anchetă care s-a soldat cu 157 de percheziţii desfăşurate, în 13 iulie, de Poliţia Română şi DIICOT. Percheziţiile au avut loc în municipiul Arad şi în alte opt judeţe, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, format din circa 100 de persoane, specializat în contrabandă cu ţigarete şi spălare de bani.

"În cursul anului 2017, în municipiul Arad a fost constituit un grup infracţional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferenţa semnificativă a preţului de piaţă a ţigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, faţă de preţul celor din spaţiul Uniunii Europene, ar fi achiziţionat cantităţi importante de ţigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal şi comercializarea lor în România şi alte ţări vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului şi obţinând sume impresionante de bani", informa un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române transmis în 13 iulie, potrivit Agerpres.

Ţigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia ar fi fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport, controlate de segmentul extern al grupării - cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare, unde erau descărcate de către membrii grupării.

"O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) şi, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia, autorităţile engleze reuşind să captureze, până în prezent, ţigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline", mai arăta sursa citată.

După percheziţii, 23 de persoane au fost reţinute, iar anchetatorii au instituit sechestre pe 622 de autoturisme, capete de tractor şi semiremorci, 357 de suprafeţe de teren intravilane şi extravilane, 50 de imobile (apartamente şi case de locuit), dar şi asupra acţiunilor sau părţilor sociale deţinute la 18 societăţi comerciale. Au fost ridicate 27.200 de ţigarete, trei arme de vânătoare, precum şi sumele de 301.950 de lei, 101.015 de euro şi 35.880 de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Mai mulți pasageri au primit e-mailuri eronate din partea Wizz Air. Compania a trimis un mesaj de avertizare
Mai mulți pasageri au primit e-mailuri eronate din partea Wizz Air. Compania a trimis un mesaj de avertizare

Mai mulți pasageri Wizz Air au primit e-mailuri incorecte care anunțau întârzierea zborurilor lor, din cauza unei erori tehnice. Compania recomandă verificarea directă a stării zborurilor pe site-ul oficial pentru informații corecte și actualizate.

Cercetătorii au creat un model AI care poate revoluționa oncologia medicală. Cum ar funcționa în identificarea cancerului
Cercetătorii au creat un model AI care poate revoluționa oncologia medicală. Cum ar funcționa în identificarea cancerului

Cercetătorii de la Charité - Universitätsmedizin Berlin au dezvoltat un model de inteligență artificială care ar putea să clasifice rapid și precis peste 170 de tipuri de tumori cerebrale folosind doar o probă de lichid cefalorahidian.

istrația Trump transmite un mesaj României. „Considerăm că asta este firesc”
istrația Trump transmite un mesaj României. „Considerăm că asta este firesc”

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti afirmă că Statele Unite „vor continua să fie un partener credibil şi responsabil în cadrul” NATO şi că angajamentul faţă de Articolul 5 „rămâne neschimbat”.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi
Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.