Când se vor aprinde luminițele festive în București. Montarea decorațiunilor a început deja

luminite
Facebook/Nicușor Dan

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv din această iarnă, iar până pe data de 30 noiembrie, când va fi aprins iluminatul festiv, vor fi împodobite toate artele principale din Bucureşti.

„Am început să montăm decoraţiunile pentru iluminatul festiv din această iarnă. Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti a amplasat deja luminiţele pe Bd. Unirii, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Regele Mihai I al României, Şoseaua Kiseleff. Până pe 30 noiembrie, când va fi aprins iluminatul festiv, vor fi împodobite toate artele principale din Capitală”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.

Edilul general a mai spus că în acest an, pe lângă ornamentele şi luminiţele aflate pe stoc din anii precedenţi, vor fi adăugate noi elemente, pentru care „Compania Municipală Iluminat Public are în derulare două proceduri, pentru achiziţia şi închirierea unor decoraţiuni suplimentare, fiind în etapa de evaluare a ofertelor”.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Preselecții pentru Târgul de Crăciun de la Craiova. Autoritățile vor să redea atmosfera spectacolelor de la Viena, ori Paris
Preselecții pentru Târgul de Crăciun de la Craiova. Autoritățile vor să redea atmosfera spectacolelor de la Viena, ori Paris

La Craiova are loc o preselecție pentru Târgul de Crăciun. Autoritățile vor să aducă artiști stradali care să distreze turiștii, la fel ca la Viena, Paris sau Barcelona. Așa că au organizat un casting.  

Crescătorii trebuie să aibă spații de dezinfectare la cocina porcilor, dacă vor să-i vândă. Ce mai prevede noua lege
Crescătorii trebuie să aibă spații de dezinfectare la cocina porcilor, dacă vor să-i vândă. Ce mai prevede noua lege

Se schimbă regulile pentru cei care își doresc un porc de Crăciun, crescut în gospodărie. Oficialii s-au răzgândit și au decis să le permită totuși țăranilor să-și vândă animalele, atât timp cât medicul veterinar atestă că sunt sănătoase.  

Recomandări
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.

Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate
Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate

A fost cod portocaliu de furtună luni după-amiază în Capitală. A turnat cu găleata și zeci de străzi au fost inundate. Mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, iar traficul aerian a fost perturbat.

Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO
Prahova sub cod portocaliu. Mai multe drumuri și curți au fost inundate după ploile abundente | FOTO

Două drumuri au fost inundate, luni, iar mai multe autoturisme au fost surprinse de apa mare pe ruta Telega-Băicoi şi la Plopeni, pompierii intervenind şi în cazul unor curţi şi beciuri inundate.