Călin Georgescu, vizat într-un dosar în care autoritățile cercetează o organizație cu caracter fascist, spun surse. AUDIO

×
Codul embed a fost copiat

Surse judiciare au precizat pentru Știrile Pro TV că fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este vizat de o anchetă a Parchetului General într-un dosar în care este cercetată o organizație cu caracter fascist.

Astfel, Georgescu a fost adus cu mandat, miercuri, la Parchetul General, după ce - dimineață - au fost declanșate percheziţii în cinci județe, pentru ”nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, instigare publică, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, principala țintă în această investigație ar fi chiar Horațiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, iar acesta ar fi vizat de autorități pentru încălcarea unor prevederi din Ordonanța de Urgență nr. 31 din 13 martie 2002, care interzice organizațiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Potrivit surselor citate, procurorii ar avea la dosar conversații și înregistrări “compromițătoare”, inclusiv o discuție dintre Călin Georgescu și un bărbat pe nume Marian Motocu.

Conform News.ro, care citează G4Media, Motocu a fost trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe pe rețelele de socializare.

Citește și
Elena Lasconi
Lasconi, despre audierea lui Georgescu: Cred că procurorii îşi fac treaba. Am în continuare încredere în justiţie

Călin Georgescu: ”Există o strategie pe care numai eu o cunosc”

În această înregistrare AUDIO, intrată în posesia Știrile Pro TV, Călin Georgescu îi spune lui Motocu că ”există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”.

Călin Georgescu, în discuția telefonică cu Marian Motocu: ”Marian, dacă lucrurile merg bine, o să încep în ianuarie. Vreau să înțelegi că există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc. Când o să fie, așa cum ți-am spus de acum un an, nu s-au legat lucrurile, din multe motive, atunci o să ai locul tău în această acțiune.

Restul, fiecare își face treaba așa cum e. Eu, părerea mea este să stai aproape de George Mocanu. Eu nu voi fi membrul niciunui partid politic, așa cum de altfel am și anunțat.

Și să dea Dumnezeu ca luna asta să se concretizeze. Ce pot să spun la final este așa: dacă EU nu intru în această acțiune, nimeni nu poate schimba ceva în această țară. Nimeni. Asta să fie foarte clar. Chiar nimeni. Nimeni înseamnă nimeni. Deci este o șansă pe care o jucăm acum. Vom vedea. Și sper să am câștig de cauză nu în ceea ce mă privește, că de câștigat câștig sigur. Prin urmare, părerea mea este că nu trebuie judecat nimeni.

Cu atenție ... Și atâta spun, stai aproape de omul ăsta, dincolo de orice altă părere ai avea.

Într-o altă înregistrare audio, Motocu ar fi sunat la Ambasada Rusiei, unde a cerut să vorbească cu colonelul Evgheni Ignatiev, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București.

Însă operatorul de la Ambasada Rusiei i-a cerut să aștepte până face legătura telefonică, apoi .... de la celălalt capăt al firului nu a mai răspuns nimeni.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Mitraliere, aruncătoare de grenade și 3 mil. €, găsite la apropiații lui Călin Georgescu. Armele, pregătite pentru luptători
Mitraliere, aruncătoare de grenade și 3 mil. €, găsite la apropiații lui Călin Georgescu. Armele, pregătite pentru luptători

Procurorii de la Parchetul General au găsit miercuri mari sume de bani, arme şi muniţie la apropiaţi ai lui Călin Georgescu.

Lasconi, despre audierea lui Georgescu: Cred că procurorii îşi fac treaba. Am în continuare încredere în justiţie
Lasconi, despre audierea lui Georgescu: Cred că procurorii îşi fac treaba. Am în continuare încredere în justiţie

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat, miercuri, referitor la audierea lui Călin Georgescu la Parchetul General, că are în continuare încredere în justiţia din România şi consideră că procurorii îşi fac treaba.

Presa internațională, despre audierea lui Călin Georgescu. ”Candidat pro-rus, de extremă dreapta, i-a lăudat pe fasciști”
Presa internațională, despre audierea lui Călin Georgescu. ”Candidat pro-rus, de extremă dreapta, i-a lăudat pe fasciști”

Călin Georgescu este prezentat de presa internațională drept candidatul pro-rus de extremă dreapta la Președinția României, prezentând pe larg știrea despre audierea politicianului la Parchetul General.

VIDEO cu momentul în care Călin Georgescu a fost ridicat de poliție: ”Aș vrea să mă duc la toaletă. Se poate?”
VIDEO cu momentul în care Călin Georgescu a fost ridicat de poliție: ”Aș vrea să mă duc la toaletă. Se poate?”

Influencerul Mario Nawfal a publicat pe contul său de pe X.com două înregistrări VIDEO care au surprins momentele în care mașina în care se afla Călin Georgescu a fost oprită de poliție, iar fostul candidat dus la Parchetul General pentru audieri.

Sute de susținători ai lui Călin Georgescu și parlamentari AUR au manifestat la Parchet. Mesajul acestuia după audieri. VIDEO
Sute de susținători ai lui Călin Georgescu și parlamentari AUR au manifestat la Parchet. Mesajul acestuia după audieri. VIDEO

La Parchetul General au mers miercuri câteva sute de susţinători ai lui Georgescu, dar şi parlamentari AUR, în frunte cu preşedintele formaţiunii, George Simion.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.