Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a dat termen de judecată 3 martie

salut calin georgescu
Inquam/ Octav Ganea

Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a stabilit iniţial termen de judecată pentru 5 martie, ulterior termenul fiind preschimbat pentru 3 martie.

Călin Georgescu a deschis, la Judecătoria Sectorului 1, un proces care are ca obiect „plângere control judiciar”, el contestând interdicţiile pe care pe care procurorii i le-au impus prin măsura preventivă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei în 28 februarie, iar în primă fază Judecătoria a stabilit termen de judecată pentru 5 martie. Ulterior termenul a fost preschimbat pentru luni.,. 3 martie.

Parchetul de pe lângă ICCJ a anunţat, în 26 februarie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.

Citește și
wizz air
Mai mulți pasageri au primit e-mailuri eronate din partea Wizz Air. Compania a trimis un mesaj de avertizare

În aceeaşi zi, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Pachet.

Infracţiunile care i se impută candidatului la funcţia supremă în stat sunt: instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată; comunicarea de informaţii false; fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere); iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Mai mulți pasageri au primit e-mailuri eronate din partea Wizz Air. Compania a trimis un mesaj de avertizare
Mai mulți pasageri au primit e-mailuri eronate din partea Wizz Air. Compania a trimis un mesaj de avertizare

Mai mulți pasageri Wizz Air au primit e-mailuri incorecte care anunțau întârzierea zborurilor lor, din cauza unei erori tehnice. Compania recomandă verificarea directă a stării zborurilor pe site-ul oficial pentru informații corecte și actualizate.

Cercetătorii au creat un model AI care poate revoluționa oncologia medicală. Cum ar funcționa în identificarea cancerului
Cercetătorii au creat un model AI care poate revoluționa oncologia medicală. Cum ar funcționa în identificarea cancerului

Cercetătorii de la Charité - Universitätsmedizin Berlin au dezvoltat un model de inteligență artificială care ar putea să clasifice rapid și precis peste 170 de tipuri de tumori cerebrale folosind doar o probă de lichid cefalorahidian.

istrația Trump transmite un mesaj României. „Considerăm că asta este firesc”
istrația Trump transmite un mesaj României. „Considerăm că asta este firesc”

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti afirmă că Statele Unite „vor continua să fie un partener credibil şi responsabil în cadrul” NATO şi că angajamentul faţă de Articolul 5 „rămâne neschimbat”.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi
Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.