Cadavrul unui bărbat, găsit într-o gospodărie din Dej. Poliţia a deschis o anchetă

politie politia nu treceti
StirilePROTV

Un bărbat a fost găsit mort, sâmbătă seară, într-o gospodărie din municipiul Dej. Poliţia a deschis un dosar penal şi face cercetări pentru a stabili împrejurările decesului.  

La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej au intervenit într-o curte de pe strada Aurora din Dej, unde un bărbat s-ar fi electrocutat. Victima, de aproximativ 70 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator. Imediat s-au aplicat manevre de resuscitare, însă din păcate a fost declarat decesul bărbatului”, informează ISU Cluj, conform news.ro. 

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că persoana care a sunat la 112 a afirmat că bărbatul s-a electrocutat, iar la faţa locului au fost găsite o şurubelniţă şi alte unelte care ar fi putut fi folosite în scopul unor lucrări la reţeaua de alimentare cu energie electrică.

Oficialii Poliţiei judeţene Cluj au transmis că victima avea 74 de ani.

Citește și
politie
Un şofer s-a răsturnat cu maşina şi a rupt o conductă de gaz din Dej

„Poliţiştii efectuează în continuare cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală”, precizează oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident în ultima zi din an. A fost lovit de mașină în Cluj-Napoca
Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident în ultima zi din an. A fost lovit de mașină în Cluj-Napoca

Un pieton a fost accidentat mortal de un autoturism, duminică, pe DN 1C Cluj-Napoca - Dej, pe raza localităţii Răscruci, în judeţul Cluj, a informat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Un şofer s-a răsturnat cu maşina şi a rupt o conductă de gaz din Dej
Un şofer s-a răsturnat cu maşina şi a rupt o conductă de gaz din Dej

Un şofer s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea şi a avariat o conductă de gaz metan, în Dej.

O femeie din Dej a furat un brad din fața unui magazin. Nu a descurajat-o nici faptul că pomul s-a dezmembrat pe drum
O femeie din Dej a furat un brad din fața unui magazin. Nu a descurajat-o nici faptul că pomul s-a dezmembrat pe drum

O femeie a furat un brad artificial alb din fața unui magazin din Dej, iar proprietarul a făcut publice imaginile în speranța că cineva o va recunoaște pe hoață. De față a fost inclusiv copilul femeii, care o aștepta să ia bradul.  

Podeaua și tavanul s-au prăbușit la o bancă din Dej. Trei oameni, dintre care doi clienți, au fost răniți
Podeaua și tavanul s-au prăbușit la o bancă din Dej. Trei oameni, dintre care doi clienți, au fost răniți

Au fost momente de panică într-o bancă din Dej, unde podeaua și o parte din tavanul fals s-au prăbușit.  

Momente de panică într-o bancă din Dej. Angajaților li s-a prăbușit podeaua sub picioare
Momente de panică într-o bancă din Dej. Angajaților li s-a prăbușit podeaua sub picioare

Panică într-o bancă din Dej, unde angajații s-au trezit că li se prăbușește podeaua sub picioare. Când s-a petrecut totul, în clădire, mai mulți muncitori făceau reparații la subsol.  

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.