Bogdan Trif, fostul ministru PSD al turismului, are coronavirus

bogdan trif
Agerpres

Bogdan Trif a anunțat că este infectat cu coronavirus, marți seara.

Fostul ministru al turismului, în prezent lider al PSD Sibiu, Bogdan Trif spune că „nu are o formă gravă a bolii”.

„Astăzi am fost diagnosticat cu COVID-19. Nu mă aşteptam ca rezultatul testului să fie pozitiv pentru că mi-am luat toate măsurile de protecţie: am purtat mască, m-am spălat şi dezinfectat constant pe mâini. Din fericire, nu am o formă gravă a bolii. Ţin să le mulţumesc, şi aici, medicilor care m-au examinat şi mi-au prescris tratamentul adecvat. M-am izolat şi respect întocmai indicaţiile medicale” a scris pe pagina sa de Facebook Bogdan Trif, potrivit Agerpres.

În aceste condiții, Bogdan Trif a politizat discuția, spunând că alegerile parlamentare din decembrie pun în pericol viața și sănătatea românilor

„În plan politic, la fel ca milioane de români, şi eu am fost surprins de vehemenţa cu care Orban şi Iohannis au susţinut, şi astăzi, în conferinţele lor de presă, necesitatea organizării alegerilor parlamentare în 6 decembrie. În condiţiile în care România a înregistrat, astăzi, peste 7.000 de noi infectări. Derularea campaniei electorale şi a scrutinului pune în pericol sănătatea şi viaţa a sute de mii de români", a mai scris Bogdan Trif pe pagina sa de Facebook.

Citește și
bogdan trif
Ministrul Turismului: ”Demontez orice zvon prin care se induce ideea că în PSD ar fi dictatură”

Bogdan Trif candidează la alegerile parlamentare în fruntea listei pentru Camera Deputaţilor, la Sibiu.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Codrin Ştefănescu și Eugen Nicolicea, huiduiţi la PSD Sibiu:
Codrin Ştefănescu și Eugen Nicolicea, huiduiţi la PSD Sibiu: "Huooo! Partid de hoţi". VIDEO

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănscu, deputatul Eugen Nicolicea şi Bogdan Trif, preşedintele PSD Sibiu şi ministru al Turismului, au fost huiduiţi, luni după-amiază, la Sibiu.

Ministrul Turismului: ”Demontez orice zvon prin care se induce ideea că în PSD ar fi dictatură”
Ministrul Turismului: ”Demontez orice zvon prin care se induce ideea că în PSD ar fi dictatură”

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, lider al PSD Sibiu, susţine că partidul este reprezentat de o echipă în care au loc dezbateri, schimburi de opinii ce se tranşează în mod democratic prin supunere la vot, iar majoritatea întotdeauna decide.

Cine este Bogdan Gheorghe Trif, propus ministru al Turismului
Cine este Bogdan Gheorghe Trif, propus ministru al Turismului

Bogdan Gheorghe Trif, propus ministru al Turismului, s-a născut la 28 aprilie 1977, în municipiul Sibiu, potrivit CV-ului postat pe www.gnm.ro, site-ul Gărzii Naţionale de Mediu.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.