Cosmin, bărbatul care și-a salvat fetița de la înec, a fost scos mort din mare. Trupul său plutea la 50 de metri de mal

×
Codul embed a fost copiat

A fost găsit în apele mării bărbatul de 35 de ani din Craiova, dispărut miercuri în stațiunea Jupiter. Trupul lui plutea la mai puțin de 50 de metri de mal, în zona în care se aventurase în valuri, împreună cu fetița lui de 6 ani.

Copila a fost împinsă de curenți în larg, iar tatăl a încercat s-o salveze. Un alt turist care a observat scena, a sărit în ajutorul celei mici și a reușit să o scoată în brațe la mal. Dar în urma lui, tatăl fetiței a dispărut sub apă.

Mai multe echipe de scafandri și pompieri l-au căutat de atunci, fără rezultat. Vineri marea s-a mai liniștit și omul a fost zărit de pe țărm. 

Cosmin era la Jupiter împreună cu soția și copiii. Fiica lui, în vârstă de 6 ani, ar fi fost împinsă de curenți în larg, iar el a sărit să o salveze.

„S-a dus după ea și nu a mai putut să o aducă la mal. A strigat după ajutor. A sărit un om cu colacul, s-a dus, a scos fetița și când s-al scoată și pe el, nu l-au mai găsit. L-au luat valurile”, a spus un martor.

Citește și
Radu Stroe
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL

Scafandrii l-au căutat pe bărbat, însă misiunea lor a fost una dificilă. Marea a fost foarte agitată, iar în zona digului se formau cei mai mari curenți. De la sol s-a ridicat și un elicopter SMURD.

Salvamarii le atrag atenția turiștilor că vântul este schimbător, provoacă valuri mari, iar steagul roșu trebuie respectat. În ultimele zile, trei persoane s-au înecat în mare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL

Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, joi, la vârsta de 75 de ani. 

Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker joi, 12 iunie. Premiu de 4,28 milioane euro la Joker
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker joi, 12 iunie. Premiu de 4,28 milioane euro la Joker

Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

Mircea Fechet, despre depunerea declaraţiilor de avere: Toţi politicienii ar trebui să dea dovadă de transparenţă totală
Mircea Fechet, despre depunerea declaraţiilor de avere: Toţi politicienii ar trebui să dea dovadă de transparenţă totală

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că, în contextul lipsei de încredere în clasa politică, toți demnitarii ar trebui să fie complet transparenți în privința averilor.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.