Bărbat din Suceava, condamnat la aproape trei ani de închisoare pentru maltratarea unei iepe gestante

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Suceava, anchetat în mai multe dosare penale, a fost condamnat la închisoare pentru maltratarea unei iepe gestante.  

Poliţiştii au văzut imaginile în care individul lovea cu brutalitate bietul cal, care, epuizat, nu mai avea putere să tragă la căruţă.

Faptele s-au petrecut în anul 2020, iar un trecător a filmat momentul în care bărbatul, în vârstă de 30 de ani, lovește cu înverşunare un cal, de supărare că animalul, ajuns la capătul puterilor, nu mai reuşea să urnească din loc căruţa.

Filmarea a ajuns pe o rețea de socializare, iar polițiștii au fost sesizați de „Asociația Casa lui Patrocle” pentru protecția animalelor și au mers acasă la individ, unde au găsit animalul chinuit. Nu doar că iapa era gestantă, dar avea numeroase răni pe corp.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar. Joi, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru schingiuirea animalelor, dar și pentru alte infracțiuni precum ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea sub influenţa alcoolului.

Citește și
Vaci
Vaci filmate când mănâncă cu poftă din containerul de gunoi. „Substanțele ingerate se pot găsi în lapte”

Animalul a ajuns în grija „Asociația Casa lui Patrocle” pentru protecția animalelor. Acum, iapa și mânzul născut între timp sunt sănătoși și în afara oricârui pericol.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Protest inedit în Suceava. De ce a intrat un bărbat cu un cal înhămat la căruță într-un supermarket
Protest inedit în Suceava. De ce a intrat un bărbat cu un cal înhămat la căruță într-un supermarket

Un bărbat din Suceava a intrat cu calul înhămat la căruță într-un supermarket, în semn de protest față de atitudinea polițiștilor.

Vaci filmate când mănâncă cu poftă din containerul de gunoi. „Substanțele ingerate se pot găsi în lapte”
Vaci filmate când mănâncă cu poftă din containerul de gunoi. „Substanțele ingerate se pot găsi în lapte”

Imagini dezolante au fost suprinse pe o pajiște din apropierea orașului Codlea, din județul Brașov. Câteva vaci şi un cal se hrănesc de la containerul de gunoi, mestecând cu poftă chiar și ambalajele de plastic.

Cruzime fără margini într-un sat din Iași. Un cal a fost legat de gard și lăsat zile întregi fără apă și hrană
Cruzime fără margini într-un sat din Iași. Un cal a fost legat de gard și lăsat zile întregi fără apă și hrană

Cruzime fără margini într-un sat din Iași, unde un localnic și-a lasat calul legat de un gard, fără apă și hrană, timp de patru zile.  

Accident grav în Harghita. Un căruţaş a fost rănit, un cal a murit şi unul a fost rănit
Accident grav în Harghita. Un căruţaş a fost rănit, un cal a murit şi unul a fost rănit

Un bărbat care conducea o căruţă a fost rănit, un cal a murit şi unul a fost rănit într-un accident rutier produs, joi, în comuna Mădăraş, informează IPJ Harghita.

Un cal a fost bătut cu bestialitate de stăpânul său, cu un par. Tânărul de 18 ani a fost reținut. VIDEO
Un cal a fost bătut cu bestialitate de stăpânul său, cu un par. Tânărul de 18 ani a fost reținut. VIDEO

Imagini revoltătoare într-o localitate din județul Mureș. Un tânăr de 18 ani a fost reținut după ce și-a bătut calul cu un par, de mai multe ori.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.