Bărbat din Botoșani, anchetat după ce a fost prins transportând ţigări de contrabandă în valoare de 43.700 de lei. FOTO

contrabanda tigari
POLITIA DE FRONTIERA ROMÂNĂ

Un bărbat în vârstă de 51 de ani este cercetat de poliţiştii de frontieră după ce a fost prins transportând ţigări de contrabandă în valoare de peste 43.700 de lei.

Anunțul a fost făcut de sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost depistat pe raza comunei Dângeni în timp ce conducea un autoturism în care se aflau şapte colete cu 3.500 de pachete de ţigări.

"În localitatea de frontieră Dângeni, poliţiştii de frontieră botoşăneni au oprit pentru control un autoturism, despre care deţineau informaţii că ar fi implicat în activităţi ilegale. În urma controlului efectuat asupra autoturismului, pe bancheta din spate şi în portbagaj au fost identificate şapte colete care conţineau 3.500 pachete de ţigări, de provenienţă extracomunitară. Bărbatul aflat la volanul autoturismului a declarat poliţiştilor de frontieră că a achiziţionat ţigaretele de la persoane necunoscute cu scopul de a le comercializa", a precizat Răcnea.

Ţigaretele, în valoare totală de peste 43.700 lei, precum şi autoturismul utilizat la transportul acestora au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră, care efectuează, în acest caz, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Citește și
contrabanda tigari
Ţigări de contrabandă descoperite în compartimente speciale din pereţii unei nave sosită din Libia. VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Peste 30 de percheziții au avut loc în Suceava şi în alte 5 judeţe din ţară într-un dosar de contrabandă cu țigări. VIDEO
Peste 30 de percheziții au avut loc în Suceava şi în alte 5 judeţe din ţară într-un dosar de contrabandă cu țigări. VIDEO

Peste 30 de percheziţii au loc joi dimineaţă într-un dosar de contrabandă cu ţigări, în Suceava şi în alte 5 judeţe din ţară, anunţă Poliţia de Frontieră.  

Ţigări de contrabandă descoperite în compartimente speciale din pereţii unei nave sosită din Libia. VIDEO
Ţigări de contrabandă descoperite în compartimente speciale din pereţii unei nave sosită din Libia. VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, însoţiţi de un câine de serviciu, au reuşit să identifice o cantitate de ţigări de contrabandă ascunsă, în mod inedit, în pereţii unei nave sosită în Portul Midia, din Libia.

Încălțăminte de contrabandă în valoare de peste 6,4 milioane de euro, descoperită în portul Constanța. VIDEO
Încălțăminte de contrabandă în valoare de peste 6,4 milioane de euro, descoperită în portul Constanța. VIDEO

Un nou transport de încălţăminte contrafăcută, purtând denumirea unui brand de lux cunoscut, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.