Banii, actele şi gadgeturile, ţintele hoţilor pe litoral. Sfaturi pentru turiști de la un expert în securitate

×
Codul embed a fost copiat

Banii, actele şi gadgeturile tot mai scumpe fac parte din bagajul obişnuit al unui turist şi în vacanţa la mare.

Dar sunt şi ţintele hoţilor, care caută orice moment de neatenţie ca să pună mâna pe o pradă valoroasă.

Iată câteva reguli pentru un concediu reuşit, fără pagube.

Paolo Sarroglia, proprietar de hotel: „Atunci când alegem un hotel, să ne asigurăm că are sisteme de protecție, camere de supraveghere, iar bunurile de valoare să le ţinem în seif, fie în cameră, fie la recepţie”.

Ştefan Lazăr a lucrat aproape 15 ani în sistemul de apărare, a fost inclusiv luptător antitero. Acum este expert în securitate şi a identificat câteva trucuri utile turiştilor.

Citește și
Nicușor Dan, președintele României
Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean

Ștefan Lazăr, expert în securitate: „Primul lucru pe care îl facem e să vedem punctele vulnerabile. Ferastra. Să vedem orice lucru pe care hoţul l-ar putea folosi să intre în cameră”.

De altfel, ferestrele şi uşile de la balcon, în special de la primele etaje ale hotelurilor, sunt şi locurile prin care hoţii pătrund în cameră. Turiştii pot monta însă câteva capcane.

Ștefan Lazăr: „Eu folosesc acest clopoţel, pe care îl pun aici pe clanţă şi dacă încearcă să intre îl doboară. Dar nu e singurul lucru de care mă folosesc. Pun acest pahar pe margine, care, împins de fereastră, cade şi aşa îmi dau seama că se întâmplă ceva”.

Un alt truc le permite turiştilor să ştie dacă în absenţa lor, cineva a cotrobăit prin lucrurile personale.

Ștefan Lazăr: „Iau această telecomandă, care are o dimensiune standard, aşez laptopul la distanţă şi aşa îmi dau seama dacă s-a mişcat laptopul. Ca să fiu sigur că nu a umblat cineva fără să mişte laptopul, pun şi acest pahar în zona de disconfort pentru braţ”.

Şi pentru că tot trăim în era tehnologiei şi avem acces la gadgeturi miniaturale la preţuri bune, nu ar fi rău să luăm în vacanţă şi o de cameră de supraveghere miniaturală, pe care o puteţi lăsa în absenţa dumneavoastră în orice loc din cameră. Dar suficient de bun să ofere o perspectivă bună, aşa încât, dacă v-au călcat hoţii, să aveţi imagini care să ducă la identificarea lor”.

De la începutul sezonului estival, pe litoralul românesc au fost reclamate 12 furturi din camerele de hotel. Majoritatea hoţilor au fost prinşi.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Premierul Cîțu: ”Nu am fost pe litoral, dar promit că vara asta merg la Vama Veche”
Premierul Cîțu: ”Nu am fost pe litoral, dar promit că vara asta merg la Vama Veche”

Premierul Florin Cîţu a afirmat că nu a fost pe litoral în acest an şi nu a făcut plajă deoarece nu a avut timp, dar a adăugat că în curând va merge la Vama Veche.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.