Avocat din Cluj, șantajat după ce a trimis fotografii deochiate pe o platformă de întâlniri. În spatele contului era un cuplu

×
Codul embed a fost copiat

După mai multe discuții pe o platformă de întâlniri romantice, un avocat din Cluj i-a dat anul trecut unui necunoscut mai multe fotografii compromițătoare cu el. Apoi a fost șantajat.

S-a dovedit că în spatele profilul de pe internet erau doi soți din Timiș.

Ca să scape, avocatul le-a dat peste 70 de mii de lei. Acum cei doi au fost condamnați în primă instanță la închisoare - soțul cu executare, iar femeia cu suspendare pentru că este însărcinată.

Avocatul povestește ca a găsit profilul unei tinere pe o platformă de întâlniri online și după mai multe discuții, au făcut schimb de poze deocheate.

Victima: „Am trimis și o poză cu fața, ca să avem un când ne întâlnim, să știm cum arătăm. Nu m-am gândit la așa ceva. M-am gândit că discut cu o persoană adultă, ca și mine, de o vârstă apropiată, putem avea o discuție și mai personală, și în condiții de intimitate”.

Citește și
cal batut
Scene șocante într-o localitate din Cluj. Doi indivizi, filmați când lovesc cu brutalitate un cal. VIDEO

După aceea, au urmat săptămâni întregi de apeluri telefonice și mesaje în care bărbatul era șantajat.

Victima: „Mi-au zis: dacă nu ne plătești o sumă de bani, ți le lipim pe ușa biroului. Și asta m-a făcut să le plătesc o sumă de bani. Aveam o teamă și le-am plătit. Mult stres. Aveam frica că iar mă vor a”.

În total, bărbatul a făcut peste 10 transferuri și a trimis în total 77 de mii de lei. Psihologii ne atrag atenția să nu acordăm încredere unor persoane pe care abia le cunoaștem, mai ales dacă nu le-am întâlnim în viața reală.

Marius Pentilie, psiholog:Datorită faptului că există niște goluri emoționale, niște dorințe, niște nevoi, considerăm că ei o să ne îndeplinească exact nevoile noastre și atunci asta ne face să pierdem controlul asupra emoțiilor, să gândim mai mult emoțional, decât rațional”.

Salvarea bărbatului a venit de la o rudă a inculpaților, care a at victima și i-a dezvăluit identitatea celor doi șantajiști, un bărbat și o femeie.

În final, cei doi soți au fost condamnați pentru șantaj: bărbatul la 3 ani de închisoare cu executare, iar soția - la 3 ani cu suspendare, pentru că este însărcinată. Decizia nu este definitivă.

ată de reporterii Știrilor ProTV, avocata celor doi nu a dorit să ofere un punct de vedere.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
„S-a auzit o bubuitură”. Incendiu de proporții la o hală din Cluj-Napoca. A fost emis mesaj RO-Alert pentru localnici
„S-a auzit o bubuitură”. Incendiu de proporții la o hală din Cluj-Napoca. A fost emis mesaj RO-Alert pentru localnici

Un incendiu de proporții a izbucnit la o hală cu materiale pentru instalații termice și sanitare din Cluj, hală înconjurată de blocuri cu sute de familii.

Scene șocante într-o localitate din Cluj. Doi indivizi, filmați când lovesc cu brutalitate un cal. VIDEO
Scene șocante într-o localitate din Cluj. Doi indivizi, filmați când lovesc cu brutalitate un cal. VIDEO

Scene greu de privit în localitatea Dezmir din Cluj, unde doi indivizi au fost filmați în timp ce loveau cu brutalitate un cal.

 

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.