Avertisment CE: Ungaria a trimis în România carne de curcan de la fermele cu gripă aviară

×
Codul embed a fost copiat

Comisia Europeană a alertat Autoritatea Sanitar Veterinară de la noi după ce carne de curcan, provenită din fermele cu gripă aviară din Ungaria, a ajuns în România.

Practic, autorităţile europene au descoperit că din fermele de păsări din ţara vecină, aflate în zona de restricție din cauza focarului de gripă aviară, au fost sacrificaţi curcani, iar produsele au fost livrate către mai multe state membre, printre care și România.

La noi, carnea de curcan a ajuns iniţial în trei mari depozite, din județului Bihor. În regim de urgenţă, Autoritatea Sanitar Veterinară a dispus reatragrea şi incinerarea mărfii.

"În regim de urgenţă, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acţioneze de urgenţă pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare şi incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005", se menţionează în comunicatul citat.

Gripă aviară în Maramureș

 

Citește și
Gripa aviară, descoperită de Ungaria la o fermă din apropiere de graniţa cu România
Gripa aviară, descoperită de Ungaria la o fermă din apropiere de graniţa cu România

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat, joi, prezenţa virusului gripei aviare H5N8 în probele prelevate de la găinile ouătoare ce aparţin fermei societăţii Karin SRL din localitatea Seini, judeţul Maramureş, potrivit unui comunicat al ANSVSA.

"S-a intervenit prompt prin activarea Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din judeţului Maramureş şi activarea Unităţii Operaţionale Centrale condusă de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dr. Robert Viorel Chioveanu. Din dispoziţia preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, o echipă de specialişti în patologie aviară din cadrul instituţiei s-a deplasat în judeţul Maramureş încă din data de 14.01.2020, pentru a participa la ancheta epidemiologică şi a supraveghea aplicarea măsurilor procedurale", se arată în comunicat.

Instituţia menţionează că intervenţia rapidă în focarul de boală s-a realizat cu respectarea legislaţiei specifice şi a Planului de Contingenţă/Intervenţie. Păsările au fost eutanasiate şi incinerate împreună cu ouăle reţinute oficial, cu resturile de furaje, cu aşternutul şi cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie. Ulterior, se vor efectua dezinfecţii pentru inactivarea virusului.

ANSVSA precizează că se află într-o colaborare permanentă cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Societatea Medicilor Veterinari în Patologie Aviară din România şi cu Colegiul Medicilor Veterinari din România. În contextul epidemiologic al evoluţiei gripei aviare în Europa, se impune supravegherea şi monitorizarea păsărilor domestice, dar şi a celor sălbatice care reprezintă, conform legislaţiei şi a studiilor de specialitate, sursa naturală a virusului gripal aviar.

Instituţia menţionează că, pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi subproduse obţinute doar de la animale sănătoase.

Conform ANSVSA, în cursul anului 2019 au fost prelevate şi testate pentru depistarea virusului gripei aviare 18.615 probe de galinacee, 16.289 probe de palmipede din gospodăriile populaţiei, 8.146 de probe din exploataţii comerciale şi 220 de probe de la păsări sălbatice.

Autoritatea reaminteşte crescătorilor de păsări măsurile care trebuie respectate pentru a preveni apariţia şi răspândirea virusului gripei aviare: păsările domestice trebuie ţinute separat şi în adăposturi acoperite, fără acces la lacuri şi bălţi; furajele trebuie ţinute în spaţii închise acoperite şi în timpul depozitării trebuie asigurat să nu aibă acces alte specii de animale; aşternutul trebuie să fie depozitat în spaţii închise acoperite sau acoperite să nu aibă cu păsările sălbatice; obligativitatea de a anunţa imediat medicul veterinar din localitate în caz de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ședinţă extraordinară despre gripa aviară a Comitetului local de combatere a bolilor, în Bistriţa-Năsăud
Ședinţă extraordinară despre gripa aviară a Comitetului local de combatere a bolilor, în Bistriţa-Năsăud

Comitetul local de combatere a bolilor Bistriţa-Năsăud s-a reunit, miercuri, într-o şedinţă extraordinară, condusă de prefectul Stelian Dolha, în urma confirmării apariţiei gripei aviare în judeţul învecinat Maramureş.

Gripa aviară, descoperită de Ungaria la o fermă din apropiere de graniţa cu România
Gripa aviară, descoperită de Ungaria la o fermă din apropiere de graniţa cu România

Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat miercuri că a descoperit virusul gripei aviare H5N8 la o fermă de gâşte din apropiere de oraşul Letavertes, estul Ungariei, la aproximativ 35 de kilometri de Oradea, informează MTI.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.