Aurora boreală, văzută din România. Spectacolul de pe cer a fost cauzat de furtuna geomagnetică. GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

O furtună geomagnetică severă, cea mai puternică din ultimii 18 ani, a făcut spectacol pe cer vineri noapte. O auroră boreală a fost vizibilă din emisfera nordică a planetei, inclusiv din zonele străine de acest fenomen.

Și de la noi s-a văzut minunea de pe cer.Partea mai putin frumoasă este că furtuna solară ar putea perturba rețelele electrice și sateliții, avertizează experții.

Pentru cei care au avut norocul să fie pe afară ori să arunce un ochi pe geam, cerul a oferit vineri noapte un spectacol rar întâlnit. Iar pasionații de astro-fotografie n-au mai prididit cu pozele. Câțiva tineri din Timișoara au mers pe un câmp, la 35 de kilometri de oraș, unde nu ajunge lumina așezărilor umane.

Darius Mihai, pasionat de astrofotografie: „De când am ajuns aici exclamăm cu toții, incredibil. Am văzut că nu sunt nori deasupra acestei localități și atunci în funcție de vreme, alegem locul unde merge”.

Alex Babiuc, pasionat de astrofotografie: „S-au văzut culori cu ochiu liber, ceea ce înseamnă că e foarte luminoasă și ceea ce este destul de rar în România. Am văzut roșu, am văzut albastru”.

Citește și
tren gara sine
Sfârșit tragic pentru un bărbat, în Buzău. A fost lovit de un tren care mergea spre Făurei

Primele culori stranii au putut fi observate în vestul țării pe cer în jurul orei 22, însă apogeul a fost la două noaptea.

De altfel, fenomenul a fost vizibil din emisfera nordică a planetei. O alertă de furtună geomagnetică severă - de nivelul G4, adică al doilea cel mai înalt nivel - a fost emisă la nivel global. Ultima de acest fel a fost acum 18 ani.

Alex Babiuc, pasionat de astrofotografie: Multă lume urmărește dacă o să fie activitate solară sau nu, inclusiv pe partea astronomică sunt persoane care fotografiază soarele dacă este vreo erupție foarte puternică pe soare e posibil să ajungă particule pe pământ, dacă este o furtună foarte puternică, poate să genereze o auroră”.

Partea mai putin plăcută este că furtuna solară de o intensitate rară ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților, au avertizat autoritățile americane. În schimb, Agenția Aviației Civile americane a anunțat că "nu se așteaptă la consecințe semnificative" în ceea ce privește traficul aerian.

La scurt timp după aparția aurorei, rețelele sociale au fost inundate de poze. Fiecare a căutat să surprindă cat mai fidel culorile de pe cer.

Oameni din mai multe zone ale țării, martori ai spectacolului de lumini celeste, au trimis poze și pe adresa Știrilor ProTv.

N-ar fi exclus ca aurora să fie vizibilă și în serile următoare, având în vedere intensitatea furtunii solare, spun specialiștii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Berlinul vrea să „preia comanda”. Germania vrea să cumpere de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina
Berlinul vrea să „preia comanda”. Germania vrea să cumpere de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei.

 

Sfârșit tragic pentru un bărbat, în Buzău. A fost lovit de un tren care mergea spre Făurei
Sfârșit tragic pentru un bărbat, în Buzău. A fost lovit de un tren care mergea spre Făurei

Un bărbat de 63 de ani a decedat vineri seară după ce a fost accidentat de un tren care se deplasa pe ruta Buzău către Făurei.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie
Românii vulnerabili ar putea primi de la stat tichete de 71 de lei pe lună, după eliminarea plafonării la energie

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că, după 1 iulie, când se elimină plafonarea prețurilor la energie, statul ar putea sprijini românii vulnerabili prin tichete lunare de 71 de lei.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.