Arestat preventiv, infectat cu Covid-19. Unde va fi tratat

Arestat preventiv, infectat cu Covid-19. Unde va fi tratat
StirilePROTV

O persoană aflată în arest preventiv confirmată Covid-19 a fost transferată temporar la Penitenciarul Spital București- Jilava.

 

Persoana a fot confirmată pozitiv într-un spital din rețeaua sanitară publică și a fost transferată la Jilava marți seara, informează istrația Națională a Penitenciarelor (ANP).
”Reamintim că Penitenciarul-Spital București-Jilava este unitatea sanitară desemnată pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici, cu infecţii emergente şi reemergente, denumite în continuare AP-IE/RE, conform OMS nr. 489 din 23 martie 2020. Anterior acestei desemnări de către Ministerul Sănătății, unitatea penitenciar-spital, în cadrul căreia există o secție de boli infecțioase, a fost prevăzută în planurile de măsuri elaborate la nivelul istrației Naționale a Penitenciarelor, ca unitate în cazul persoanelor private de libertate care pot intra sub incidența acestui context epidemiologic”, precizează ANP.

Potrivit instituției, în secția specializată de la Jilava se pot trata deținuți cu forme sau medii de coronavirus.

”În cadrul secției amenajate pentru pacienții confirmați SARS-CoV-2. Totodată, pe durata stării de urgență, secția Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Penitenciarului-Spital București-Rahova se subordonează din punct de vedere operațional Penitenciarului-Spital București-Jilava, pentru o eventuală preluare a pacienților care necesită îngrijiri de terapie intensivă. Conduita terapeutică în orice caz identificat se asigură în colaborare cu rețeaua sanitară publică”, mai spune ANP.

Citește și
Un mops, primul câine din SUA bolnav de coronavirus. Ce alte animale s-au mai infectat
Un mops, primul câine din SUA bolnav de coronavirus. Ce alte animale s-au mai infectat

Este a doua persoană din sistemul penitenciar diagnosticată cu noul coronavirus. Mrți, ANP a anunțat că un deținut de la Penitenciarul Deva a fost testat pozitiv.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Iohannis a mărturisit că se tunde acasă. Șeful statului i-a recomandat unui jurnalist să mai încerce
Iohannis a mărturisit că se tunde acasă. Șeful statului i-a recomandat unui jurnalist să mai încerce

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, marți, la finalul conferinței de presă, unde s-a tuns, în condițiile în care frizeriile sunt închise în perioada stării de urgență.

Un mops, primul câine din SUA bolnav de coronavirus. Ce alte animale s-au mai infectat
Un mops, primul câine din SUA bolnav de coronavirus. Ce alte animale s-au mai infectat

Un mops din Carolina de Nord a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, marcând prima infectare cunoscută cu Covid-19 la un câine din Statele Unite.

De ce au fost amputate membrele unor pacienți cu coronavirus. Complicația care poate apărea
De ce au fost amputate membrele unor pacienți cu coronavirus. Complicația care poate apărea

Sunt atacate de boală și mâinile ori picioarele. Medicii din SUA au declarat pentru publicațiile Le Figaro și Washington Post că sunt nevoiți să amputeze membrele pacienților, din cauza cheagurilor de sânge care sufocă organismul.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.